Misiune – mărturie Tanja

Tanja este o tânără din Austria care și-a dat demisia ca să poată veni în Kalahari. Nu știe cât va mai sta, depinde de prea multe circumstanțe de acasă, dar va rămâne cel puțin pentru încă câteva săptămâni.

Acuma este implicată și la școală, unde poate pentru ea este o provocare și mai mare decât ceea ce a avut până acuma. Ascultați de mărturia ei despre lucrarea de misiune în care a fost implicată la Școala Biblică.

„Pentru mine misiunea aceasta a fost un lucru foarte nou. Ce a fost cel mai fain lucru pentru mine a fost să văd pe liderii bișimani din prima seară cum au început să se înflăcăreze și să se roage. Am văzut inimi așa de sincere în fața Lui Dumnezeu! Într-un fel m-am bucurat, dar pe de altă parte eram tristă că mă gândeam la Europa. Și pot să vă spun că nu am mai văzut de mult timp inimi așa de sincere în felul cum cântau și cum se rugau. Cum strigau către Dumnezeu pur și simplu le vedeai inima lor cât de sinceri sunt.

Mi-a plăcut unitatea între ei. Seara îmi plăcea cel mai mult. Mergeau unul la altul și se luau în brațe și plângeau și se bucurau. Parcă și dacă aveau probleme la sfârșitul zilei încercau să meargă în pace fiecare în cortul lui. Și acesta parcă la noi lipsește că apune soarele și noi de uneori totuși suntem supărați unul pe altul.

Mi s-a părut interesant în ultima zi, înainte să plecăm cu toții cum se luau în brațe și chiar s-a simțit că-s frați în Domnul. Asta chiar mi-a plăcut foarte mult.

Ce a fost mai greu era că din a doua seară s-a simțit că diavolul s-a luptat foarte tare și nu vroia să aducă biruință, și eu personal am simțit o blocare foarte puternică în rugăciune. Am simțit că Satana tot venea să îmi spună că oricum nu are rost, nu are rost, nu are rost… Dar ultima zi încă odată Dumnezeu ne-a arătat că El este Dumnezeu și că Satana nu are ce să spună și totuși a fost o biruință. Chiar dacă nu s-a reușit totul în seara acea, totuși s-a văzut că și aici în Africa Duhul Sfânt lucrează și oamenii sinceri chiar îl întâlnesc pe Dumnezeu.

Ce mi-a plăcut chiar foarte mult era că deșii foarte mulți dintre ei sunt analfabeți și nu știu să citească, Dumnezeu le vorbește prin vise și vedenii.

Ce m-i s-a părut mai greu în perioada acea era mâncarea, să mănânc cu ei și să mănânc ce mănâncă ei pentru că totuși sunt obișnuită cu altă mâncare. Acesta chiar dacă a fost o dificultate, într-un fel totuși a fost o provocare pozitivă. A fost cumva… cât de mult pot să tai din poftele mele. Dacă îmi era poftă de cornflakes știam că nu pot să mănânc acuma, pentru că nu ar fi corect de față la bushmeni să fac acesta. Și prin acesta am învățat foarte multă disciplină, ce înseamnă să îmi pun pofta la o parte, pentru că sunt foarte mofturoasă cu mâncarea, nu mănânc orice… Și aici la bază nu prea mănânc, dar învăț ce înseamnă să mă adaptez…

Deci mâncarea a fost mai greu, și în rest rugăciunea în mijlocul nopții. Dar și acesta a fost o chestie faină să fiu treaz numai ca să stau de vorbă cu Dumnezeu. Totuși, a fost o chestie mai interesantă și am simțit cum pe mine m-a îmbărbătat și m-a făcut mai puternică în credință. Am stat în prezența Lui Dumnezeu cu bushmeni… Ei stăteau toată noaptea în prezența Lui Dumnezeu și cântau, se mărturiseau și se rugau, cea ce noi în Europa nu prea mai avem…”

Pin It on Pinterest

Share This