
Întrebări frecvente
Dacă ai întrebări la care nu găsești răspuns mai jos scrie-ne!
Întrebări generale
Ce trebuie să fac pentru a ajunge în Namibia?
Pentru a ajunge în lucrarea de misiune din Kalahari trebuie să:
- Să ai o relație cu Isus Hristos și să dorești sa slujești cu toată inima ca pentru Domnul.
- Să nu ai pretenții la condiții de lux, să nu fie speriat de sălbăticie și să știi să comunici politicos cu cei din jurul tău.
- Să știi să respecți un program și să iubești rugăciunea și postul.
- După ce îndeplinești condițiile de mai sus, trebuie să obții:
- Bilet de avion (dus-întors) flexibil;
- Asigurarea de călătorie/medicală;
- Viza de turist pe care o veți obține direct în aeroportul din Windhoek.
Se face o preselecție in prealabil al voluntarilor?
Da, iar pentru acesta trebuie să completați următorul chestionarul online https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeZgNVyEdJU2vANnvzYK086BkUE11lT5ahRX7HCZO6grNGxeA/viewform.
După ce veți completa acest formular, veți fi contactat și se va stabili o întâlnire online pe Zoom, pentru un interviu.
Apoi urmează să dovediți că ați primit acceptul scris de la păstorul/duhovnicul d-voastră. Pentru acesta aveți un model sub formă de Scrisoarea de recomandare (aveți model atașat) care ulterior trebuie să fie trimisă pe adresa de email contact@kalaharinewhope.org.
După ce au fost realizate toate de mai sus, urmează să primim un răspuns de la cei din Namibia dacă au locuri și dacă este posibilă venirea voastră acolo. Abia apoi putem spune ca se poate merge în Namibia.
Ce presupune interviul cu voluntarii?
Interviul este o întâlnire pe Zoom, unde vei răspunde la unele întrebări de genul: Care este teologia la care aderi? De ce dorești să mergi ca voluntar în Namibia? Care sunt darurile pe care le poți folosi în această lucrare?. Scopul acestui interviu este de a te cunoaște mai bine cei din echipa care realizează preselecțiile
Se face o pregătire în prealabil a voluntarilor?
După ce se realizează interviul, se va continua cu întâlnirile pe Zoom pentru a ne cunoaște mai bine, pentru a se începe o perioada de post si rugăciune specifică, pentru a auzi experiențele altor misionari și pentru a cunoaște contextul de acolo mai bine. Toate aceste au drept scop și a vă obișnui cu echipa cu care veți pleca, dar și pentru a fi un pic mai pregătit pentru ce urmează. Toate aceste întâlniri sunt obligatorii pentru a putea merge în Namibia.
Care este prețul unui bilet până în Namibia?
Prețul unui bilet dus-întors pentru a călători spre Namibia variază în funcție de compania cu care se zboară și de perioadă aleasă. Prețurile pornesc de la 650 Euro și pot ajunge până la maxim 1200 Euro. La sume mai mari de 1200 de euro/bilet dus-întors, nu recomand procurarea acestuia, ci a se căuta alte variante.
Cum este clima, pe sezoane, în Namibia?
Namibia întâmpină peste an două sezoane: sezonul uscat/iarna (Mai-Octombrie) și sezonul umed/vara (Noiembrie-Aprilie). În sezonul uscat temperaturile sunt între 0-5 °C peste noapte și 25-28°C peste zi, iar în sezonul umed, temperaturile sunt de la peste 45 °C ziua și 20-25°C peste noapte
Am tenul deschis la culoare. Cum mă pot proteja de soare?
În caz de ten deschis se recomandă cremele cu protecție solară cu un SPF de peste 50. Dacă cunoașteți că aveți probleme cu soarele, și că faceți insolație foarte ușor, se poartă pălărie, sau batic, tot timpul zilei. De altfel, dacă știți sigur că aveți stări de moleșeală fizică, vomă sau alte efecte adverse la soare, este recomandat să nu călătoriți spre Namibia în lunile Septembrie-Aprilie.
Sunt zile libere pentru activități personale?
Zi liberă este doar sâmbăta. Dacă se dorește a se spăla la mașinile din bază, și nu reușești să o faci sâmbăta, se poate spăla și în altă zi.
Ce hrană se consumă în baza? Se mănăncă animale vânate?
În bază se consumă mâncare românească, dar preparatele din carne sunt realizate din carne de zebra, girafă, antilopă Kudu și în unele cazuri, vită.
Pe sate se gătește la comun, și se mănâncă paste, orez, mămăligă, zacuscă, linte, conserve de ton, conserve de carne, s.a. Se mănâncă animale vânate, dar nu de noi, ci de la fermă.
Este nevoie să ne plătim cazarea și mâncarea?
Nu este necesar acest lucru. Cine are pe inima să ofere bani pentru aceasta, este liber să o facă, dar noi nu cerem acest lucru ca și condiție pentru a putea sta în bază.
Pe sate se gătește la comun, și se mănâncă paste, orez, mămăligă, zacuscă, linte, conserve de ton, conserve de carne, s.a. Se mănăncă animale vânate, dar nu de noi, ci de la fermă.
Este acces la internet și curent electric?
Accesul la internet este posibil, dar viteza este una redusă, date fiind condițiile de desert. Curent electric este în bază pe timp de zi, de la panourile solare, iar pe seară este mai limitat consumul din cauza acumulatorilor. Internetul este recomandat să fie utilizat cu moderație.
Se poate face duș sau nu?
Sigur că se poate face duș, dacă vă aflați în bază, dar dacă sunteți implicat în lucrarea de pe sate, acest lucru nu este realizabil, încă.
Se pot fac cumpărături sau nu?
Se pot face cumpărături săptămânal, dar nu personal, ci cumpărăturile se realizează de responsabilul de cumpărături din bază!
Ce limbă se vorbește în Namibia?
Limba lor de bază este Afrikaans, care s-a format din combinația dintre olandeză, engleză și germană.
Preponderent se vorbesc limbile Engleză și Germană. Dacă intenționezi să fii voluntar pe termen lung, recomandăm să înveți limba Afrikaans.
Se vorbește prin semne?
Nu se vorbește prin semne, dar dialectul lor este unul foarte complex. Tribul San (Bushmenii) folosesc click-uri, anumite sunete care însoțesc cuvintele. Pentru a putea să fii cât mai apropiat de ei, este de preferat să se învețe cuvinte din vocabularul lor.
Sunt canibali în Namibia?
Nu sunt canibali în Namibia. Nu trebuie să vă faceți griji!
Este permis vânatul?
Este interzisă prin lege. Doar cu acordul Guvernului este permis vânatul, dar fiindcă se vine în misiune și nu în Safari, noi interzicem vânătoarea cu arme.
Se poate să vin cu arme în baza de misiune?
Nu se accepta așa ceva.
Se poate aduce fildeș de elefant în Europa?
Nu este permis prin lege, decât dacă este declarant la vamă și se plătește o sumă destul de mare pentru acesta.
Înainte să mergi
Este nevoie să te vaccinezi pentru bolile specifice țărilor africane înainte să pleci în Namibia?
Namibia nu este o țară cu risc ridicat de boli mortale. În zona în care este amplasată baza de misiune Kalahari New Hope este o zonă de deșert iar bolile se răspândesc mai greu iar focarele de infecție nu sunt foarte puternice.
Vaccinurile care sunt necesare în Namibia sunt vaccinurile care se fac atunci când ești copil (împotriva difteriei, tetanusului, rubeolei, rujeolei, hepatita B – aceste vaccinuri s-au realizat gratuit de către Guvernul României atunci când erai copil)
Dacă se dorește totuși a se face vaccin se poate face vaccinul împotriva febrei tifoide și hepatitele. Împotriva malariei se ia tratament medicamentos. Vă recomand un consult medical, în acest caz.
Ce fel de viză este necesară pentru intrarea în Namibia?
În Namibia se poate intra cu viza de turist cât și cu viză de work. Atunci când intri pentru prima data în Namibia, se intră cu viză de turist, iar apoi, dacă te decizii că dorești să stai mai mult de 1 lună (perioada de probă), ți se va aplica pentru viză de work.
Cum se obține viza de turist pentru Namibia?
Pentru a putea primi viză de turist în Aeroportul International din Windhoek Hosea Kutako, este necesar să:
- Să completați formularul pentru aplicare visa (Fișier atașat), și să îl aveți cu voi.
- Dețineți un bilet de întoarcere, care să nu depășească termenul de 3 luni, sau cel puțin o rezervare de întoarcere care trebuie să fie făcută cu 24 ore înainte de a ajunge în Namibia. Rezervarea de întoarcere să fie pe o perioadă de maxim 3 luni de la aterizarea pe teritoriul Namibiei.;
- Trebuie să enumerați locurile ce le puteți vizita în Namibia. Ex: Etosha Park, Swakopmund, Fish River Canyon Park, Windhoek; Luderitz City, Walvis Bay
- Vă faceți o rezervare la o pensiune/lodge în capitala Namibiei, Windhoek, pentru minim 2 nopți și să aveți numărul de telefon de la locul cazării plus confirmarea rezervării (printscreen). Lucrul acesta se poate face pe http://www.booking.com și după ce s-a făcut rezervarea, să se realizeze un printscreen la rezervare. Apoi, după ce ați fost verificat, este obligatoriu să fie anulată rezervarea. Aici mai există o opțiune, să scrieți următoarea adresă: Fisanthof Hochland Park, 1292, Windhoek și să le spuneți că veți sta la ceva prieteni la adresa de mai înainte.
- Dispuneți de bani pentru călătoria prin Namibia.
- Aveți 1100 N$ pe un card, (echivalentul a 70 euro), pentru a putea achita viza. Există și excepții când se poate plăti și cu bani cash, pe care veți merge să îi schimbați în aeroport.
- Aveți numărul lui Edward Kalembe: +264 81 171 7171, el este persoana responsabilă de voi, când veți ateriza în Aeroportul Hosea Kutako. Edward deține o agenție de turism, iar dacă este ceva ce nu știți, direcționați autoritățile înspre el.
Când este necesară viza de Work?
Atunci când ai venit pentru 1 luna de zile de probă, și te-ai acomodat cu condițiile din baza de misiune iar liderii au validat șederea ta pe o perioada mai lunga, va fi necesar să obții viza de work pe 1-2 ani de zile.
Care este prețul vizei de work?
Prețul vizei de work (only to Kalahari) este de aproximativ 150 Euro, plus costurile aferente (obținerea actele din Romania).
Ce fel de pașaport este necesar pentru călătoria în Namibia?
Se poate călătorii cu pașaport temporar (pe un an de zile) cât și cu pașaport permanent (pe 10 ani de zile), singura condiție este să fie valabil 6 luni de zile de la aterizarea pe teritoriul Namibiei și să aveți 3 file libere în pașaport, pentru a se putea pune vizele ce urmează să le primiți.
Ce acte sunt necesare pentru obținerea vizei de work?
Pentru a obține viza de work (only to Kalahari New Hope), aveți nevoie de:
- Ultima diplomă de absolvire tradusă de un traducător autorizat
- Cazierul cu specificația: Obținere vize Namibia, tradus de un traducător autoriza
- Copie după Pașaport conform cu originalul legalizată la notarul public
- Application for Employment permit completat (se va complete în Namibia)
- Certificatul medical (se obține de la medicul de familie și de la medicul radiolog)
Este necesar ca actele să fie obținute cu 1-2 săptămâni înainte de plecare.
Este necesară asigurarea medicală?
Da, este obligatorie pentru fiecare voluntar.
Cum se realizează certificatul medical?
Se descarcă primele două pagini din formularul denumit Application for Employment Permit. Cu prima pagină se merge la medicul de familie și el semnează și îți pune ștampilă afirmând că nu aveți probleme mintale, sau alte boli grave, iar cea de-a doua pagină este necesară o radiografie, și medicul radiolog declară că nu aveți probleme cu aparatul respirator.
O mica observație este ca pe foile aceste trebuie trecut doar numele vostru, așa că restul spațiilor aferente unor potențiale nume trebuie tăiate cu un Z mare peste câmpurile libere. Mai jos aveți un model.
Este necesar testul PCR covid?
CuDa, este necesar să dețineți un test PCR negativ pentru covid, realizat cu cel puțin o zi înainte de călătorie.
Care ar fi site-urile de unde putem să ne cumpărăm biletele? Dar agențiile?
Unul din site-urile cele mai recomandate sunt momondo.ro. Pe acest site se pot căuta biletele mult mai ușor fiindcă site-ul este programat să caute în mai multe agenții și mai multe companii de călătorie.
Companiile cu care se călătorește spre Namibia la un preț accesibil sunt: Lufthansa, cu zbor direct Frankfurt – Windhoek, Etiophian Airlines cu escală în Addis Ababa(capitala Etiopiei) sau Qatar Airlines, cu escală în Doha.
Atunci când considerați că aveți nevoie de suport pentru procurarea unui bilet, puteți lua legătura cu Cătălin Hora: 0744 673 233 sau sunați la Agenția Aerotravel: 0729 990 744 (Claudia Ghiurău).
Ce haine sunt recomandate pe perioada Octombrie-Mai (sezon ploios)?
Ce haine sunt recomandate pe perioada Aprilie-Septembrie (sezon secetos)?
Deoarece temperaturile sunt destul de scăzute pe seară, de la ora 18:00, este necesar să aveți haine de iarnă, dar pe care să le puteți da jos în timpul zilei când se încălzește.
Cum se ajunge din capitală (Windhoek) până în baza de misiune Kalahari New Hope?
După ce se aterizează pe Aeroportul Hosea Kutako International Airport din Windhoek, ești așteptat de cineva cu o plăcuță pe care scrie KNH (Kalahari New Hope). Această persoană te va duce până în capitală de unde vei fi trimis cu o altă mașină care te duce până în baza Kalahari New Hope de către unii din colaboratorii noștri namibieni contra cost in valoare de 850 N$ (50 Euro).
Este recomandat să îți cumperi o cartelă MTC când ajungi în Aeroport pentru a anunța dacă au apărut alte situații neprevăzute în călătoria dumneavoastră.
Ai o întrebare diferită?

Address
Kalahari New Hope
Grootfontein, P.O. Box 1373,
Omatako Valley, Road D3306,
Namibia