Mărturii din Kalahari
Maria Lupu„Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!” – Psalmul 107:1
Domnul a făcut lucruri mari și continuă să facă lucrări minunate. În ultima perioadă în Kalahari, am rămas atât de copleșită de bunătatea și îndurarea Tatălui. Bunătatea Lui cea mare care și-a arătat-o față de mine, dar și față de Bushmenland.
Eram venită pentru a treia oară în Kalahari, dar așa cum a plouat de data aceasta și anul acesta (2021-2022), nu am mai văzut înainte în Kalahari. Dumnezeu e atât de bun! Și El lasă ca pământul să rodească, iar poporul San să se bucure pentru că ce au semănat crește și dă rod. Mai mult de atât, am văzut cum sufletele lor sincere, încep să se adâncească tot mai tare în Creatorul lor divin, să crească în adevărul Lui și să Îl cunoască tot mai mult. Ploaia binecuvântării plouă tot mai mult peste sufletele lor.
Am rămas plăcut surprinsă când, pentru o perioadă, am început lucrarea cu fetele adolescente la școală. Mă întâlneam o data pe săptămână, după școală, cu fetele din a 6-a și din a 7-a. Mă rugam să îmi arate Domnul ce să le vorbesc, despre ce să le învăț din Cuvântul Lui. Am zis “Doamne, eu nu pot, dar știu că Tu poți, arată-Ți Numele de slavă.“
Ca rezultat la rugăciunile mele, Duhul Sfânt îmi punea cuvintele potrivite în inimă, în gând, și pe buze atunci când vorbeam cu ele. Nu doream decât să îl arăt pe Isus, dar mă vedeam atât de neputincioasă să fac eu asta. Însă harul Său și bunătatea Sa mi-au fost arătate de fiecare dată, din nou și din nou, iar atunci când eram cu ele și încercam să îl las pe El, ca El să se vadă și doar El și să pot mărturisii despre lucrările Sale minunate, Domnul mă însoțea în toate! Uneori râdeam cu ele, alteori plângeam împreună. Isus îmi tot spunea să le fiu prietenă, pentru că asta dorește El de la mine. Și încercam cât îmi stătea în putință să le fiu prietenă. Așa cum Isus a fost și este prietenul meu. Și le spuneam despre prietenul meu cel mai bun, Isus, care vrea să fie și prietenul lor cel mai bun. Uneori plângeam când vedeam cum cântă ele spre slava lui Dumnezeu, atunci când o făceau chiar cu toată inima. La fel și rugăciunea lor, când venea dintr-o inimă sinceră. Am văzut setea lor după mai mult, după ceva mai profund, după o cunoaștere mai adâncă a lui Isus Cristos. Mă rugau să le ajut cu biblii, iar motivele lor de rugăciune erau așa, “să îmi iubesc familia, să respect profesorii, să pot termina anul școlar cu bine fără să mai fac prostii și să fiu dată afară, să mă ajute să iubesc pe cei ce mă urăsc, să lucreze Domnul la X și Y din familia mea care au probleme mari cu sănătatea…“
Mă bucuram atât de mult să văd inima lor sinceră, parcă îmi venea doar să le strâng în brațe de bucurie și simțeam o dragoste profundă pentru ele în inima mea, parcă mă lăsa Isus să simt puțin din dragostea care El o poartă pentru ele. Și uneori mă durea atât de tare când auzeam prin ce treceau sau când nu toate erau serioase. Dar asta îmi dădea un motiv în plus să mă rog pentru ele. Însă ce am observat cel mai tare este că ele au mare nevoie de cineva care să le ajute să pășească înainte pe calea Divinului. Cineva care să le îndrume. Și așa au toți copii de acolo nevoie, și bineînțeles, și familiile lor. Când mi-a venit timpul din nou să plec, mai repede decât aș fi crezut, le-am încredințat în brațul Domnului, și știu că Domnul lucrează și orice sămânță semănată în dragostea Lui va aduce rod la vremea potrivită. Eu știu că ele sunt în Mâna Tatălui cea puternică și El le iubește și iubește întreg Bushmenland’ul, așa cum ne iubește pe toți, mai mult decât credem.
Într-o zi când erau veniți mai mulți lideri dintre băștinași din diferite sate îndepărtate cu bicicletele la școală, ca să facă Evanghelizare la școală, am stat după masa cu ei la rugăciune la cantină, și erau și din copii de la școală și din părinții lor, iar lângă mine era o fată pe nume Elsie. După ce câțiva dintre lideri și-au spus mărturia lor și am făcut câteva rugăciuni și am cântat toți împreună, îmi spune Elsie că are nevoie de ajutorul meu la ceva. Am zis să îmi spună liniștita că voi încerca să o ajut. După ce am ieșit a venit la mine și ne-am dus într-o parte să îmi spună despre ce e vorba. Iar cuvintele ei, la care nu m-am așteptat, m-au făcut să o strâng și să am lacrimi de bucurie. Cuvintele ei timide au fost așa: “Vreau să mă ajuți să îl urmez pe Isus cu toată inima.“
Dau slavă Domnului pentru cât de minunat lucrează El și doar El!
Dacă ai citit aceste rânduri, te rog mult să susții acești oameni în rugăciune, și la fel pe toți cei care își pun viața la dispoziția Domnului pentru ei. Și cine știe, dacă nu este un semn mare și pentru tine sa îți faci curaj și să te duci acolo unde El face drumuri prin pustiu. Unde El se folosește de tine dar mai mult de atât, te modelează și face lucruri noi în tine și cu tine.
Slava Domnului!
