Când Dumnezeu schimbă rutina vieții tale! 

Oportunitatea de-a merge în Namibia a venit atunci când mă simțeam frustrată cu rutina vieții mele de zi cu zi din Irlanda. Simțeam că făceam atâtea pentru mine și prea puține comori strângeam pentru cer. Mă grăbeam diminețile să ajung la muncă, ca apoi să mă grăbesc la biserică, și după aceea acasă.

Tot o grabă…

Eram prinsă în rutina vieții și nu puteam să mă bucur de momentele pe care le trăiam.

Uitam că aveam parte mereu de cel puțin o rugăciune ascultată și împlinită, pentru că eram prea preocupată să se împlinească următoarea și apoi următoarea.

Când am început să urmăresc pe internet lucrarea Kalahari, m-am îndrăgostit de lucrarea cu copiii de la școală. Timp de un an, în fiecare zi mă uitam la poze și așteptam cu nerăbdare postări și informații noi.

Decizia de-a merge a fost una spontană, într-o săptămână am decis că las totul, ies din zona mea de confort și mă duc.

Următoarea săptămâna deja îmi căutam bilet.

Donații școala KNH

Când am ajuns în bază, era așa de clar câte uși mi-a deschis Dumnezeu de-a lungul anului ca să ajung aici. Familia și biserica m-au încurajat să vin și știu că m-au susținut în rugăciune. Îi mulțumesc Domnului pentru oamenii care i-a pus în viața mea să mă susțină în lucrarea aceasta.  Am găsit și aici oameni care erau atât de dornici să lucreze pentru Domnul și să lupte lupta cea bună, iar Dumnezeu a binecuvântat ascultarea noastră cu o unitate și o pace care numai El putea să o realizeze.

 

Fiind învățătoare în Irlanda, văd cât de frumos m-a pregătit El pentru lucrarea cu copiii din Kalahari. Toate încercările și experiențele m-au cioplit și m-au pregătit pentru lucrarea aceasta. Am venit cu gândul să ajut și să fiu o binecuvântare pentru copiii de aici, dar de fapt ei au fost o binecuvântare imensă pentru viața mea. Fiecare îmbrățișare, zâmbet, cuvânt frumos și succes din partea copiilor mi-au bucurat inima. Simțeam că eram o rugăciune ascultată pentru ei și mai mult ei erau o rugăciune împlinită pentru mine.

Cu cât mă implicam mai mult și mă lăsam folosită de El, cu atât mai mult Dumnezeu mă binecuvânta în moduri noi. Am învățat să mă bucur de fiecare secundă și moment trăit acolo, era exact ce simțeam că îmi lipsea în Irlanda, era culoarea ce lipsea de pe paleta vieții mele.

Deși se simțea o bătălie mare când mergeam să ne rugăm și să ne bucurăm în părtășie cu oamenii din sate, Dumnezeu a lucrat în moduri miraculoase și perfecte. Ne rugăm în continuare ca El să continue să se descopere, iar ei să il primească pe Isus în inima lor ca Domn și Mântuitor personal.

Vreau să împart cu voi o experiență pe care am trăit-o în ultimul sat la care am mers înainte să mă întorc în Europa.

După ce s-a propovăduit Evanghelia, a fost o chemare în față pentru orice suflet care avea nevoie de eliberare sau de vindecare. În jur de 15 persoane au venit în față, unii aveau dureri în corp, alții simțeau că cineva îi strângea și nu puteau să își controleze corpul. După ce fratele care era cu noi i-a învățat o simplă rugăciune în care ei își cereau iertare de păcate, apoi au declarat credință că Domnul îi va vindeca și eliberarea nu a întârziat să apară. Au avut așa o credință incredibilă, iar Dumnezeu a răsplătit credință lor instant.

Ce Dumnezeu mare și credincios avem!

Nu întotdeauna se întâmplă așa, însă de data aceasta Dumnezeu a ales să lucreze neîntârziat și să își manifeste prezența. 

Atât de mult m-a modelat Dumnezeu aici, relația mea cu El nu a fost niciodată mai puternică. Uneori mă simțeam ca și Isaia dorind un cărbune aprins ca să mă curățe, alteori trăiam versetul “Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”.

Simt că aici îmi clădeam casa din ceruri, cărămidă cu cărămidă. Deși buștenii aveau atât de puțin, bucuria îi caracteriza. Îl aveau pe Dumnezeu și era îndeajuns. Știau că atunci când nu mai vine nimeni, vine Dumnezeu!

Dacă te simți cum mă simțeam eu, că nu te mai poți bucura de momentele care le trăiești, că ești prea ocupat cu lumea materială și vrei să strângi mai mult pentru cer, te încurajez să vii în Kalahari. Aici Dumnezeu îți va arăta clar planurile Lui pentru tine și pentru lumea întreagă.  Isaia 55 spune astfel “De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultați-Mă dar și veți mânca ce este bun și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase … Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști și popoare care nu te cunosc vor alerga la tine pentru Domnul Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește.”

Donații școala KNH

Deși experiența mea din Kalahari a durat doar 6 săptămâni anul acesta, aștept cu nerăbdare să simt pașii mei călcând pe pământul Namibiei din nou anul viitor. 

Ogoarele sunt gata de recoltă, dar lucrătorii sunt așa puțini…

Poate tu ești răspunsul la rugăciunile unui copil de la școală sau a unui boșiman care dorește să îl cunoască pe Hristos, iar tu poți să fii lumină pentru el.

Nu vrei să asculți chemarea Domnului care bate încet la ușa inimii tale? “Dacă eu nu, apoi cine?”

 

Naomi Marica