Binecuvântările Lui sunt precum ziua de odihna pentru un om obosit!
Vă salut cu drag…
Am revenit în Bushmanland după o pauza de circa 2 luni care au trecut foarte repede prin Europa.
Era de așteptat să fie…intens – spiritual vorbind. Nu știu dacă pe parcursul timpului dedicat lucrării din Kalahari (care în mod repetat Dumnezeu m-a conștientizat din nou și din nou că e lucrarea Lui, lucrare Dumnezeiasca și nu omeneasca) am avut parte de perioade în care să fiu cu armele jos și în poziția de repaus. Mă uit în spate și văd că era necesar să nu mă culc pe o ureche în ceea ce privește viața spirituala. Dacă vrei binele, nu trebuie să ai în calcul varianta de a renunța sau de a te lăsa purtat de val sau a lua o pauză. Aceasta ar duce spre înfrângere. Ar fi însemnat daune sufletești, dar și fizice. E nevoie de veghere, trăirea Cuvântului și luptă, nesfârșită.
Aici în Africa, Dumnezeu m-a prelucrat să înțeleg mult mai profund realitatea existenței umane și mersul lumii acesteia și din nou vorbesc din punct de vedere spiritual.
De multe ori sufletul și cugetul meu sunt copleșite de bunătatea Domnului deoarece m-a ales și pe mine să fiu a Sa și astfel să îmi poarte de grijă. Îmi dau seama cât de grav și periculos este pentru suflet să trăiască în aceasta lume stăpânită de dușman! Cred că cea mai mare binecuvântare pe care o poate avea omul este să fie al Lui, să fie păzit de El- cel care e Stăpân, “mai presus de orice putere, domnie sau stăpânire”.
Lupta cea mai des întâlnita, dar și intensă, este la nivelul gândului. Pentru mine, aceasta face parte din categoria luptelor al cărei efect determină mai apoi parcursul vieții. Foarte lejer omul poate fi influențat și mai apoi înșelat de vrăjmaș. Adeseori trebuie să îmi amintesc de ceea ce a făcut sau de ceea ce a vorbit Dumnezeu în dreptul meu, sau al altora, pentru a rămâne ancorata în Adevăr. Văd aproape zilnic cum dușmanul încearcă să mă înșele sau să îmi fure ceea ce Dumnezeu a pus în mine pentru a mă zidi și crește. Pentru suflet, și nu numai, este o luptă pe viață și moarte.
Tatăl meu ceresc și Dumnezeul meu… are felul Lui personalizat de a lucra. Eu îl numesc “misterios”.
Cu adevărat gândurile Lui sunt nepătrunse! Când nu te aștepți, te surprinde! Binecuvântările Lui sunt precum ziua de odihnă pentru un om obosit, precum “privirea prietenoasă întărește inima, o veste bună întărește oasele”, precum “comoara găsită in țarină”.
Cu siguranță El e Tatăl care știe să poarte de grijă copiilor Săi! Din nou, ce mare onoare și binecuvântare e să fii copilul Său! Și totuși, să nu credeți ca “totul este roz” de îndată ce devii copil de Dumnezeu. Nici exemplele de viața din Biblie nu ne arată asta!
M-a învățat Tatăl meu…
*cum e să ai pace în mijlocul furtunii -cu adevărat o pace cum numai El o poate da (omul oricât ar încerca, nu reușește);
*cum e să mergi prin credință, nu prin vedere (omenește ai zice că e ceva nebunesc);
*cum dorește să răspundem cu bine răului și să binecuvântam (cu adevărat o comoara și bijuterie sfântă);
*care e puterea rugăciunii după voia Lui (uimitor, are loc și maturizarea spirituală-este precum o reglare, dar și responsabilizare; din nou o percep ca pe o onoare care vine împreună cu atribuțiuni);
*măreția dragostei Lui revărsată peste mine (copleșitor!).
Cu adevărat este numai harul Lui că sunt mântuită!
În viată nu suntem numai pe munte. Adesea trecem și prin vale. Împreună ne șlefuiesc și ne desăvârșesc. Găsim comori sfinte și acolo pe vârf, dar și jos. Cred că este nevoie de ambele pentru a trăi o viață de biruitori. Fiecare are specificul și binecuvântarea proprie, dacă Ii rămânem credincioși. Binele si frumosul Lui Dumnezeu nu e neapărat cel al lumii.
Cert este că El știe cel mai bine!
Fiți binecuvântați cu psalmul 139!
Andreea Răspop, misionar Kalahari
