Tărâmul Namibia- îmbogățindu-ne, slujindu-i pe ceilalți!
Mărturie
Daria Bosioc
Dorința de-a pleca în Namibia în cadrul proiectul KNH am avut-o în inimă încă din adolescenţă, când am descoperit activitatea lor într-o broșură trimisă Bisericii.
Aflându-ne la sfârşitul anului 2024, eu și soțul meu, ne-am dorit să slujim Domnului, oferind timpul și inima noastră o perioadă de timp într-un loc unde putem fi de folos.
Am fost bucuroasă să aud propunerea soţului de a ne implica trei săptămâni în proiectul Kalahari. Entuziasmaţi, am luat legătura cu responsabilii, iar două luni mai târziu ne găseam acolo, în mijlocul pustietăţii, uimiți la tot pasul de ceea ce vedeam și cu un sentiment profund de recunoștiință.
Am fost umplută în inima mea de simpla bucurie a unei dimineţi trăite într-un sat, unde am pregătit gogoşi şi am mâncat împreună.
Faptul că nu am avut așteptari prea mari, a făcut ca experiența noastră în Kalahari să fie revelatoare pentru noi, mai ales în aspectelul relației personale cu El.
Versurile următoare însumează conluziile în urma experienței trăite în deșertul Kalahari:
„As vrea Isuse, scump a Ta viaţă/ Să se oglindească pururi în a mea/ Şi să dispară negura de ceaţă/ Ce-mpiedică să văd mărirea Ta.“
Întreaga experienţă a fost posibilă cu ajutorul Lui şi cu atât mai plăcută datorită voluntarilor prezenți acolo.
„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” 1 Corinteni 16:13
Las aici câteva gânduri din jurnal după prima săptămână:
07.11.2024
Zilele încep devreme şi se scurg lent aici, iar orice efort şi activitate necesită mult mai mult efort decât acasă. Poate să fie din cauza căldurii? Gândul îmi fuge des la versetul amintit la timpul de devoţional “să ai un ospăţ necurmat în inima ta.”
Pe tot parcursul șederii noastre, am fost surprinsă de modul în care Dumnezeu mă conștientiza de binecuvântările Sale și de dragostea Sa.
Sentimentul de mulțumire rămâne în inimă şi practicat în viaţa de zi cu zi și acum după multe săptămani. Este un privilegiu țara creştină în care m-am născut, iubirea având mai multe forme decât simpla oferire a unui acoperiș deasupra capului și o masă caldă. Prin ei, poporul Boşiman, am văzut că Dumnezeu este cel care ne învaţă cum să iubim, cum să trăim frumos şi lor efectiv Dumnezeu le deschide ochii ca să înveţe cum să îşi poarte de grijă.
Cei în a căror viaţă este Hristos, învaţă şi sunt conştientizaţi de modul în care trebuie să trăiască. Dacă noi învăţăm copiii de mici cum să se spele, cum să mănânce, cum să folosească anumite lucruri, cum să se descurce în viată, la fel şi ei sunt învăţati prin Duhul Sfânt despre lucrurile elementare ale vieţii.
E un dar și un har să te naști într-un context în care toate acestea sunt cunoscute. Dragostea se învață, avându-L ca profesor pe cel ce este Dragoste.
„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!”
