Experiența aceasta m-a ajutat să privesc cu mai multă recunoștință binecuvântările pe care le am
Mărturie
Tabita Klett
Eu de foarte mult timp am vrut să îl slujesc pe Domnul în Africa; am vrut să merg împreună cu o prietenă dar nu am reușit, însă anul acesta prin iarnă împreună cu o altă prietenă de-a mea ne-am hotărât să mergem. Într-o zi am primit un mesaj din partea ei și mi-a scris dacă aș vrea să mergem împreună pentru că a văzut un anunț că Misiunea Kalahari New Hope caută voluntari care să slujească Domnului în Namibia. Când am auzit ideea aceasta, m-am gândit “Doamne, oare chiar să ajung eu în Africa? Să ajung eu acolo să te slujesc pe Tine?” Înainte de a le spune părinților despre această dorinţă, am stat câteva zile în rugăciune ca să cer călăuzirea Domnului, iar mai apoi le-am spus părinților foarte hotărâtă: “Să știți că eu plec în Africa ca să îl slujesc pe Domnul!”. Au fost la început puțin sceptici dar mai apoi, văzând hotărârea și dorința mea de a pleca, voința mea de a sluji Domnului în Africa, au acceptat ideea și asta m-a ajutat foarte mult știind că am sprijinul familiei.
Când am ajuns în Namibia, cel mai mult m-au impactat boșimanii. Am rămas uimită să descopăr că în mijlocul sărăciei, al greutăților și al durerii, ei păstrează în inimile lor atât de multă bucurie și recunoștință pentru viața pe care o au. În mod special, m-au impresionat copiii, care deși sunt conștienți de condițiile în care trăiesc, au o bucurie sinceră și o încredere frumoasă în Domnul Isus. Prin ei, am putut vedea că Dumnezeu lucrează chiar și în cele mai dificile circumstanțe și că bucuria și credința nu depind de bogăția materială.
Un moment care mi-a rămas deosebit de mult în suflet, a fost atunci când am mers împreună cu alți voluntari într-un sat pentru a curăța curtea unei familii. După aproximativ două ore de muncă, în căldura foarte mare, oamenii ne-au invitat la ei să bem ceai împreună. Ne-am așezat pe jos, așa cum stăteau și ei, ni s-au alăturat mai mulți membri ai familiei extinse și am împărțit împreună acel ceai simplu, dar dulce. În timp ce povesteam despre viețile noastre și le vorbeam despre Domnul Isus, una dintre femei ne-a spus că tocmai faptul că Îl avem pe Dumnezeu, pe Hristos în noi, ne face să putem sta alături de ei, să îi ascultăm și să vorbim cu ei. Cuvintele ei m-au emoționat profund, pentru că mi-au reamintit că dragostea lui Hristos trebuie să se vadă nu doar în ceea ce spunem, ci și în felul în care ne apropiem de oameni, în modul în care îi ascultăm și cum le împărtășim din timpul și inima noastră. Am înțeles mai bine că Dumnezeu ne cheamă să nu rămânem indiferenți la durerea celor din jur, ci să învățăm să simțim împreună cu ei, să îi iubim sincer și să le fim aproape. Am plecat în această misiune fără gândul că eu voi merge acolo să îi transform pe alții, ci cu dorința de a mă lăsa și eu transformată de ceea ce Dumnezeu urma să lucreze acolo. Această experiență m-a făcut să fiu mai recunoscătoare, atât pentru lucrurile materiale și esențiale pe care le am, cât și pentru bogăția spirituală de care mă bucur acasă: libertatea de a-mi trăi credința, comunitatea, părtășia și posibilitatea de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu.
Prin intermediul acestei misiuni, Dumnezeu a schimbat multe lucruri în gândirea mea, în perspectiva asupra slujirii și în felul în care privesc viața de zi cu zi. Prin toate activitățile desfășurate acolo și prin interacțiunile cu oamenii, am înțeles mai profund cât de important este să Îi slujim lui Dumnezeu din toată inima, cu lepădare de sine, dedicare și bucurie.
O provocare pentru mine, personal, a fost comunicarea în limba engleză, precum și adaptarea la comportamentul, cultura și stilul de viață al oamenilor de acolo. Fiind într-un mediu diferit de cel cu care eram obișnuită, a trebuit să învăț să mă adaptez, să am răbdare și să fiu deschisă să înțeleg un mod de viață diferit faţă de al meu, să mă adaptez la intensitatea căldurii sau la drumurile care erau lungi şi munca fizică manuală a fost de asemenea o provocare interesantă. O altă provocare, poate chiar una dintre cele mai profunde pentru mine, a fost să văd nevoile oamenilor și să conștientizez că nu pot rezolva toate problemele lor. Au fost momente în care mi-aș fi dorit să pot face mai mult, să ofer mai mult sau să pot schimba mai multe lucruri, însă timpul și contextul nu mi-au permis întotdeauna acest lucru. A trebuit să învăț că responsabilitatea mea este să fac cu dragoste și credincioșie ceea ce îmi stă în putere, iar ceea ce depășește puterea mea, să aleg să mă încred în Dumnezeu. Am înțeles că nu sunt chemată să am toate răspunsurile sau să rezolv toate problemele, ci să fiu disponibilă pentru ceea ce El mă cheamă să fac și să am încredere că El poate continua să lucreze și după ce eu plec.
Prin intermediul acestei misiuni, Dumnezeu a schimbat multe lucruri în gândirea mea, în perspectiva asupra slujirii și în felul în care privesc viața de zi cu zi. Prin toate activitățile desfășurate acolo și prin interacțiunile cu oamenii, am înțeles mai profund cât de important este să Îi slujim lui Dumnezeu din toată inima, cu lepădare de sine, dedicare și bucurie.
Unul dintre lucrurile pe care le-am conștientizat mai mult după întoarcerea în țară a fost cât de multe lucruri avem și cât de mult confort ne înconjoară, dar cu toate acestea, uneori ne poate lipsi bucuria de a sluji, spiritul de sacrificiu sau disponibilitatea de a ne dărui cu adevărat pentru ceilalți. Experiența aceasta m-a ajutat să privesc cu mai multă recunoștință binecuvântările pe care le am și să înțeleg că slujirea nu ar trebui să depindă de circumstanțele în care ne aflăm, ci de dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu și pentru oameni.
De asemenea, Dumnezeu m-a învățat să mă încred mai deplin în El atunci când sunt implicată într-o lucrare. Am înțeles că nu este suficient doar să fac un lucru pentru El, ci este important și felul în care îl fac: cu o inimă plină de bucurie, recunoștință și credință. În esență, această misiune m-a ajutat să înțeleg că slujirea adevărată începe din inimă și că Dumnezeu nu dorește doar să lucreze prin noi în viețile altora, ci și să lucreze în propria noastră viață, transformându-ne caracterul, prioritățile și relația cu El.
Acum privesc misiunea ca pe o alegere de a-mi pune întreaga viață la dispoziția lui Dumnezeu, cu dorința sinceră de a spune: „Doamne, sunt aici! Vreau să mă folosești pentru lucrarea Ta, acolo unde Tu știi că este nevoie de mine.” Am înțeles că misiunea înseamnă mai mult decât a merge într-un anumit loc pentru a-i ajuta pe alții. Înseamnă să fii dispus să te implici cu toată inima, să renunți la propriile planuri atunci când Dumnezeu te cheamă în altă direcție și să te încrezi în călăuzirea Lui, chiar și atunci când nu știi ce urmează. În același timp, misiunea înseamnă să Îi permiți lui Dumnezeu să lucreze mai întâi în viața ta, pentru ca apoi, prin tine, și alți oameni să ajungă să Îl cunoască.
În final, cred că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat este că uneori mergem într-un loc cu gândul că avem ceva de oferit, dar Dumnezeu ne arată că și noi avem atât de multe de primit și de învățat. Am văzut că El lucrează chiar și acolo unde poate nu ne-am aștepta și că dragostea Lui poate aduce lumină în viețile oamenilor chiar și în mijlocul unor circumstanțe dificile. Misiunea în Kalahari, nu mi-a arătat doar nevoile celor pe care i-am întâlnit, ci m-a ajutat să-mi văd mai clar propriile binecuvântări și să înțeleg că suntem chemați să ducem dragostea lui Hristos oamenilor nu doar prin cuvinte, ci și prin prezența, disponibilitatea și dragostea noastră.
Tabita Klett
