În Bushmanland, realitatea este dură: mulți copii rămân orfani din cauza sărăciei extreme, bolilor sau abandonului. Cu toate acestea, ceea ce impresionează profund este putereacomunității, care “adoptă” acești copii – nu legal, ci cu inima. Nu există centre de plasament, nici rețele oficiale de protecție socială. Și totuși, acești copii nu sunt lăsațisinguri.

Comunitatea – bunici, veri, vecini sau chiar oameni fără legături de sânge – îi iau sub aripalor, așa cum pot. Le oferă adăpost, o farfurie de mâncare, un loc printre ceilalți. Este o formăsimplă, dar profundă, de grijă.

Aici intervine Kalahari.

Nu putem ajuta pe toți, dar nu stăm deoparte. Am desemnat o persoană responsabilă care ține legătura cu acești copii, îi vizitează, le duce cele necesare și caută să răspundă nevoilorcele mai urgente. În mijlocul uitării, cineva le poartă de grijă.