dumnezeu mi-a pus pe inimă africa
într-un mod special anul acesta
Mărturie
Lucica Galben
Dumnezeu mi-a pus pe inimă Africa într-un mod special anul acesta. O prietenă de-a mea a fost de mai multe ori în Kalahari, iar prin mărturiile și experiențele pe care le împărtășea, Dumnezeu începea să lucreze și în inima mea. De fiecare dată când o auzeam vorbind despre oameni, copii și despre nevoile de acolo, simțeam tot mai puternic dorința de a merge și eu. La început părea doar un gând, dar în timp am înțeles că Dumnezeu mă călăuzea spre această misiune. Mi-a dat pace, dorința de a sluji și oportunitatea de a merge acolo.
Ajunsă în Kalahari, am avut ocazia să slujesc alături de voluntari dedicați și plini de dragoste pentru oameni. Am văzut cum Dumnezeu lucrează chiar și în cele mai simple lucruri. Ce m-a impresionat a fost compasiunea cu care aceștia slujeau. Nu făceau lucrurile din obligație, ci dintr-o inimă sinceră, plină de bunătate și răbdare.
Într-o seară am vizitat o familie și le vorbeam despre Dumnezeu și despre speranța pe care El o oferă. În timp ce prietena mea vorbea, privirea mea s-a îndreptat spre un copilaș care stătea jos și mânca nisip. Imaginea aceea m-a tulburat mult. Atunci am realizat câtă suferință și ce multe lipsuri există în unele locuri și cât de important este să nu doar vorbim despre dragostea lui Dumnezeu, ci să o arătăm practic prin compasiune, ajutor și implicare. Imaginea aceea mi-a rămas întipărită în minte. A fost unul dintre cele mai grele momente pentru mine. În clipa aceea am realizat cât de binecuvântați suntem noi, de multe ori fără să ne dăm seama.
Într-o altă zi am vizitat o altă femeie, împreună cu o altă voluntară. În timp ce stăteam de vorbă cu ea, a început să ne mărturisească despre felul în care a auzit vocea lui Dumnezeu… Zicea că a auzit o voce care îi spunea: „Vino înapoi, Eu te aștept… Amintește-ți cum era când te rugai, când vă rugați împreună cu familia… ” Și ea s-a uitat în jur să vadă cine vorbește atât de clar și real, iar toți dormeau în jurul ei. Și-a dat seama că era Isus care tânjea după ea…
Momentul acela m-a făcut să înțeleg că Dumnezeu lucrează peste tot, indiferent de loc, situație sau lipsuri.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult au fost copiii. Erau atât de bucuroși când ne vedeau, iar în ochii lor vedeam o sinceritate și o inocență aparte. Chiar dacă aveau foarte puțin, se bucurau din toată inima de prezența noastră, de o îmbrățișare, de un zâmbet și de câteva momente petrecute împreună cu ei. Privindu-i, am simțit parcă o lecție de credință și recunoștință.
Au fost și momente de frică și nesiguranță pe parcursul acestei experiențe, dar de fiecare dată când simțeam teamă sau oboseală, Dumnezeu ne dădea pace, curaj și putere de a merge mai departe. Am văzut cum rugăciunea are putere în mijlocul dificultăților. Am apreciat foarte mult spiritul de rugăciune pe care l-am văzut acolo și felul în care voluntarii Îl puneau pe Dumnezeu pe primul loc în tot ceea ce făceau. Înainte de orice activitate, ei se rugau și își puneau încrederea în El.
Această experiență din Africa nu m-a schimbat doar prin ceea ce am văzut, ci și prin felul în care am simțit prezența lui Dumnezeu în fiecare pas. Am plecat de acolo cu o inimă mai recunoscătoare, mai sensibilă la nevoile oamenilor și cu o credință mai puternică în puterea rugăciunii.
Și cum spun toți voluntarii: „ Poți să părăsești Africa, dar Africa din tine nu va mai pleca niciodată.” Acum înțeleg cu adevărat aceste cuvinte. Îmi doresc din inimă să revin acolo într-o zi. O parte din inima mea a rămas acolo și sper ca, dacă va fi voia Lui, să am ocazia să mă întorc și să slujesc din nou.
Lucica Galben
