Chemarea mea la misiune a fost în urmă cu 23 de ani. Am crezut că voi face misiune printre musulmani, iar pentru aceasta m-am pregătit timp de patru ani să devin plantator de biserici. Am studiat; nu a fost ușor, dar am reușit să termin studiile. Însă m-am luat cu lucrurile firești, lucruri bune, zic eu, dar pământești, și am uitat de chemarea mea. În anul 2023, Dumnezeu m-a trecut prin ceea ce urma să fie încercarea vieții mele. A îndepărtat din viața mea ceea ce mă împiedica să îmi împlinesc chemarea de a aduce oameni la Hristos.

Despre misiunea Kalahari știam încă din anii 2010–2011, când fratele Ovidiu a prezentat lucrarea în adunarea noastră. În 2024 am văzut o postare pe internet cu Kalahari și de atunci am început să cochetez cu ideea de a merge și eu. Fiind constructor de meserie, am zis că ar prinde bine să dau o mână de ajutor.
Am luat legătura cu bordul de conducere al misiunii din România și așa au început pregătirile. După ce am trecut prin toate formalitățile, am reușit să zbor spre Kalahari împreună cu alte douăsprezece persoane, frați și surori dragi din România. Spun „dragi”, pentru că mi-au rămas bine ancorați în inimă.

Mi-a plăcut enorm de mult seriozitatea cu care se face lucrarea acolo, câtă dragoste se lucrează printre acei oameni, cum devin una cu localnicii și cum le slujesc, dăruirea celor ce merg acolo.

Am avut experiențe frumoase cât timp am fost acolo, experiențe cu oamenii de acolo, dar și cu Dumnezeu, și vreau să împărtășesc una cu voi. M-am gândit ce experiență să împărtășesc și am hotărât să împărtășesc cea mai frumoasă și puternică experiență. Aceasta a fost pe sate, la distribuirea de haine, în ploaie, iar noi făceam gogoși tot în ploaie. Unul dintre liderii care era cu noi era trist și puțin dezamăgit că nu vom putea face lucrarea de distribuire a hainelor din cauza ploii.
Ce rămâne de făcut în situații ca acestea? Să te rogi! Și așa am făcut și eu. Nu vă închipuiți că am scos covorașul și m-am așezat pe genunchi; nu era timp pentru asta. Era o situație de criză. Am stat de vorbă cu Dumnezeu în mintea și gândul meu și am zis: „ Eu sunt aici să fac lucrarea Ta și știu că Tu o vei face .” În secunda următoare, Dumnezeu a răspuns la nivelul minții mele astfel: „ La ora douăsprezece fix vă voi da voie să plecați .” Am spus liderului ceea ce a vorbit Domnul și le-am zis tinerilor să intrăm în corturi și să așteptăm promisiunea Domnului, ca să putem merge să facem lucrarea la care El ne-a trimis.
Pentru că vorbise Dumnezeul pe care eu Îl cunoșteam și Căruia mă închin, am intrat în cort și am așteptat promisiunea Lui. La ora douăsprezece fără zece, ploaia s-a oprit și am putut face lucrarea.