Am văzut oameni la care Dumnezeu le-a schimbat viața

Mărturie

 

Mărginean Miriam

Mă numesc Mărginean Miriam și pentru o perioadă de 5 săptămâni am ales împreună cu sora mea și încă 2 prieteni să mergem în Africa.

Gândul de a merge în Africa a venit de când încă eram în liceu, dar din cauză ca nu am avut oportunitatea să merg atunci anul trecut am terminat facultatea și am zis că e ocazia perfectă când încă nu sunt angajată să profit de ocazie și să merg la Kalahari New Hope.

Înainte să plecăm în Africa mă tot înspăimântă gândul ca o să întâlnesc mulți șerpi și scorpioni, când am ajuns am văzut ca scorpionii îs foarte des întâlniți dar Dumnezeu e Cel care ne păzește și asta am văzut-o mai clar într-o seară când eram la biserică. Stăteam cu toți jos pe nisip și ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, eu eram cu un copil în brațe iar la un moment dat toți oamenii au sărit deoarece au văzut un scorpion, scorpionul acela a trecut pe lângă picioarele mele dar nu s-a atins de mine. Poate pentru unii nu pare mare lucru dar pentru mine a fost o realizare mult mai profundă ca Dumnezeu poate învinge orice frică.

Am stat și m-am gândit la experiența mea din Africa , gândul meu primordial cu care m-am dus acolo a fost să nu merg degeaba, Dumnezeu să lucreze prin mine.

M-am bucurat de fiecare copilaș care îmi sărea în brațe, unii mai timizi iar alții mult mai îndrăzneți, uimirea lor când ne atingea părul și se jucau cu el, afecțiunea de care simțeam ca au nevoie, bucuria lor când le ofeream o bomboană, toate astea m-au făcut să mă simt folositoare în experiența mea din Africa.

 

Am văzut oameni la care Dumnezeu le-a schimbat viața, oameni pe care Dumnezeu i-a ridicat prin diferite metode. Un exemplu ar fi un vrăjitor care într-o zi a găsit o carte creștină de copii și răsfoind-o asta l-a pus pe gânduri, la scurt timp echipa Kalahari a venit în satul lui și el a luat hotărârea de a se pocăi. L-am văzut pe omul acela față în față și se vedea ca s-a lăsat atins de Dumnezeu.

Experiența asta pe mine m-a marcat cel mai mult când am văzut cum și în ce condiții trăiesc acei oamenii și în ciuda la toate astea ei cântă cu atâta bucurie și entuziasm pentru Dumnezeu. Am stat și m-am gândit la acest lucru mult și am realizat că uneori chiar dacă trăim în belșug comparativ cu acei oameni, bucuria noastră dispare treptat.

Am călătorit 3 zile pe drum și am descoperit o altă lume, dar e o lume în care Dumnezeu e prezent și lucrează și acolo.

Miriam Mărginean (Smau)     

Sami Trif

Pastorul Sami Trif este implicat în slujirea pastorală, ucenicizare și încurajarea credincioșilor spre o relație autentică cu Dumnezeu. În cadrul conferinței, va aborda tema „Dedicat creșterii spirituale”, evidențiind importanța maturizării în credință, a aprofundării cunoașterii lui Dumnezeu și a unei vieți transformate prin lucrarea Duhului Sfânt.

Dani Droga

Dani Droga este apreciat pentru mesajele sale relevante și pentru accentul pe care îl pune asupra unei vieți de credință autentice și dedicate lui Dumnezeu. Cu o pasiune deosebită pentru încurajarea și zidirea credincioșilor, Dani Droga va trata în cadrul conferinței tema „Consacrat în lupta spirituală”, o invitație la veghere, perseverență și încredere în puterea lui Dumnezeu în mijlocul provocărilor vieții.

Dani Perijoc

Pastorul Dani Perijoc este dedicat slujirii pastorale, consilierii spirituale și proclamării Evangheliei, fiind implicat activ în încurajarea și formarea credincioșilor. În cadrul conferinței, va aborda tema „Consacrat în lupta spirituală”, subliniind importanța vegherii, a perseverenței și a echipării spirituale necesare pentru a rămâne statornici în umblarea cu Dumnezeu.

Iuliu Centea

Pastorul Iuliu Centea slujește în domeniul pastoral, educațional și al formării spirituale, fiind implicat în lucrarea de învățare și echipare a noilor generații de credincioși. În cadrul conferinței, va aborda tema „Consacrat în lucrarea lui Dumnezeu”, evidențiind chemarea fiecărui credincios de a-L sluji pe Dumnezeu cu dedicare, credincioșie și pasiune pentru Împărăția Sa.

Emi Fedur

Pastorul Emi Fedur este cunoscut pentru pasiunea cu care comunică adevărurile Scripturii și pentru provocările practice pe care le adresează credincioșilor. În cadrul conferinței, va aborda tema „Consacrat în cunoașterea Lui Dumnezeu”, o chemare la maturitate spirituală, dedicare și apropiere de Dumnezeu.