După un an de frământări interioare, așteptam cu nerăbdare să respir din nou aerul revigorant al Africii. Cu doar o săptămână înainte de plecare, totul părea să fie dat peste cap, iar liniștea mea interioară dispăruse, lăsând loc tumultului. Totuși, trăiam fiecare zi cu speranța că în Africa voi găsi acel colț de liniște după care tânjeam. Când am ajuns din nou la baza misiunii, m-am simțit instantaneu ca acasă. Sunetul tractoarelor de dimineață și vederea muncitorilor întorcându-se la lucru mi-au redat complet energia. Cu toate acestea, știam că perioada de slujire abia începuse și că totul avea să fie diferit față de prima mea experiență.
De la început, am intrat în luptă, dar de data aceasta nu mai simțeam că mă târăsc zilnic. Eram bucuros, plin de încredere în Dumnezeu și în puterea Lui. Chiar dacă provocările erau de o altă amploare, luptele au fost mai intense, iar cel rău nu a ezitat să mă viziteze noaptea, când eram singur în cameră, încercând să mă sperie sau să-mi stingă entuziasmul și pasiunea. Cu toate acestea, Dumnezeu strălucea și mai puternic în inima mea, iar cel rău era imediat slăbit atunci când Îl chemam pe El.
Îmi amintesc o zi când am mers într-un sat pentru a dona niște vaci. Aveam cinci vaci în remorcă și în timp ce ne deplasam, am făcut pană. În sinea mea am zis: „Nicio problemă, ne rugăm ca vacile să nu se agite prea mult, reparăm pana și ne continuăm drumul.” Așa am și făcut. Când am ajuns în sat, am descărcat vacile și ne-am continuat drumul înapoi spre bază. La un moment dat, mașina a început să se zguduie violent. Uitându-ne în oglinzi, am văzut cum o osie a remorcii căzuse pe marginea drumului. Din cele două osii, rămăsesem doar cu una. Nu știam dacă să râdem sau nu, dar îmi amintesc că am zis: „Numai un elefant ne mai lipsește acum!” Totuși, eram convinși că Dumnezeu ne-a păzit pe drumul parcurs și că tot El a împiedicat ca lucrurile să degenereze.
Spre final, aș vrea să împărtășesc ceea ce m-a marcat cel mai profund și m-a motivat să continui cu bucurie și entuziasm lucrarea de acolo. De multe ori chiar și în țară, am fost întrebat „de ce?” și cred că răspunsul nu poate fi găsit decât pe teren.
Când vezi oamenii de acolo, pasiunea lor pentru Dumnezeu, modul lor de închinare și transformarea pe care Dumnezeu a adus-o în viețile lor, nu poți să nu fii profund impresionat. Gândul că, deși sunt atât de diferiți de noi, ei sunt frații noștri în credință, iar într-o zi vom fi împreună la masă în ceruri, îmi întărește dorința de a le fi alături și de a mă dedica să îi ajut să-L cunoască pe Dumnezeu mai bine.
Am fost profund mișcat când am văzut că un lider a decis să scrie pe peretele casei sale (presupun cu scop evanghelistic) “Psalmul 119″.
De multe ori, avem impresia că mergem în Africa să-i ajutăm pe alții, dar de fapt noi suntem cei care primim ajutor. Încurajez pe oricine va citi această mărturie să nu aștepte după semne, minuni sau oportunități grandioase, ci, dacă are posibilitatea, să se lase la îndemâna lui Dumnezeu și să facă lucrarea din toată inima, să o facă! Dumnezeu, care este bogat, va răsplăti truda și implicarea, așa cum promite în Matei 25:34.
Să fiţi binecuvântaţi!
Emanuel Smau