Mărturii din Kalahari - nu neglija rugăciunea
Larisa - partea a 7-a“Nu neglija rugăciunea! Lasă totul jos și roagă-te, Larisa!”
În mini-vacanțele de la școală, dacă sunt în baza de misiune Kalahari obișnuiesc să mă duc să mă rog cu bușmenii ce lucrează la școală și aș vrea să vă spun o experiență ce m-a umplut de bucurie.
Un pic grăbită, că eram în întârziere, în drum spre școală aveam gânduri mari să nu mai organizez rugăciune în acea zi, că erau multe de făcut într-un timp scurt. Totuși, în mintea mea suna o lecție pe care Domnul m-a învățat înainte să vin în Africa : “Lasă totul jos, rugăciunea e mult mai importantă decât orice ai avea de făcut”.
Ok. Cu toate că erau nori deasupra mea, mă gândeam că vine ploaia, dar nu puteam opri cuvintele scrise anterior din mintea mea. Așa că hmmmm…ok… mai întâi o să mă rog cu femeile, o rugăciune scurtă și apoi ne apucam de treabă. Ajung la școală, strâng toți bușmenii într-un loc și precum erau obișnuiți, e timpul să ne rugăm. Însă ceva ciudat era de data asta, pentru că nu îmi dădeam seama exact ce e, i-am întrebat dacă sunt bine și ei îmi răspund că da, doar obișnuitele probleme și încep ei să îmi spună de copiii lor ca sunt răciți, durerile lor de spate și picioare (simptomatologia lor specifica, din cauza mediului greu în care trăiesc), dar nu era ceea ce simțeam eu în ce îi privește. În timp ce ei mai vorbeau în cugetul meu, Domnul blând îmi șoptește câteva cuvinte pe care să le spun. Încep să le spun și să le exemplific practic, chiar, găsind lângă mine uneltele potrivite. Apoi ne-am rugat.
După rugăciune am simțit o bucurie mare, ne-am îmbrățișat și eu mi-am amintit că sunt grăbită. Doar că ei au închis ușa brusc în calea mea, dorind să îmi spună ceva. Unul dintre bușmeni dorea să mărturisească public o bucurie ce i se întâmplase în acele momente, și anume faptul ca Domnul îi vorbise la cauza profunda a inimii lui. Îmi explica cum de ceva timp poartă în inima lui neiertare pentru o persoana și cât de mult se agravase situația, iar cu aproximativ 5 minute înainte să ajung, o alta persoana încerca să îl convingă să se împace, însă el pusese semn în mintea lui ca nu se împacă numai dacă Domnul îi vorbește personal. Era uimit cum Domnul sincronizează lucrurile și inima lui e liberă, nici nu știe de ce mintea lui agrava așa mult lucrurile când de fapt nu e un motiv serios supărarea lui.
Domnul să ne ajute să stăm la dispoziția Lui într-un mod autentic, fără cârtire!
