Mărturii din Kalahari
Andreea RăspopEram la scoală fiind ora prânzului, 13:30, cu clasele mari a 5-a, a 6-a și a 7-a. Am rămas să îi conduc eu la cantina, de data aceasta și să mă asigur că totul va fi în regulă. De obicei, înainte să mănânce, ei se roagă rugăciunea ”Tatăl nostru”. De data aceasta, mi-am zis că nu va fi aceeași rugăciune, ci am să numesc pe unul dintre ei și va spune rugăciunea folosind cuvintele proprii. Voiam să îi îndrum spre o viață de rugăciune personală și apropiere de Dumnezeu.
În drum spre cantină, venind pe rând cu clasele, de pe terenul de sport, am observat ca unii băieți sunt cam…șmecherași, băiețași de cartier cum s-ar zice. Mi-am zis că au nevoie de îndrumare și timp de părtășie cu Dumnezeu pentru a se debarasa de aceasta atitudine dăunătoare și a se îndrepta cu fața spre El pentru a-i modela însuși Tatăl lor spre viată si binecuvântare.
Așa că, fără sa mă gândesc prea mult l-am numit pe Bishop: “Bishop, astăzi tu te vei ruga și vei mulțumi Domnului pentru mâncare!”. Reacția lui a provocat proteste peste proteste. Bineînțeles că nu m-am lăsat influențată de această reacție. Ei doreau să fie ca de obicei: rugăciunea ”Tatăl nostru”, rostită mecanic, doar de pe buze – fără valoare. Călăuzirea interioară îmi spunea să nu dau înapoi, ci să mă țin de decizie indiferent de reacțiile lor care erau în dezacord cu decizia verbalizată. Văzând că nu dau înapoi și că mă mențin fermă pe poziția mea, au înțeles că nu există cale de dat înapoi și că el chiar trebuie să se roage pentru ca apoi să poată mânca. A încercat să bolborosească ceva cu o nuanță de atitudine de șmecher pretinzând că s-a rugat. Duhul din mine s-a întristat și eram dezamăgită și indignată: cum să se comporte în așa fel cu Dumnezeu? Cel rău se bucura de ei, nu Domnul! Le-am zis că e de neacceptat reacția lor și e foarte trist cum aleg să se comporte. Nu putem să vorbim astfel cu Dumnezeu! Le-am reamintit cine e El și ce suntem noi. După care, i-am dat din nou ocazia să se roage, dar de data aceasta cu seriozitate. Să nu înțelegeți greșit, Bishop e băiat bun și cu bun simț, însă, uneori anturajul îl “strică”. Copiii au făcut liniște și așteptau. El oscilând între calea cea bună și calea rea, după câteva minute de așteptare, la început cu tăcere, apoi în urma insistențele din partea colegilor, a început să se roage. O rugăciune…de data aceasta fără șmecherii, dar nu din inimă. O rugăciune goală. Știind că e băiat bun, l-am oprit din nou și i-am zis să fie serios și de data aceasta să se roage din inimă. S-a uitat la mine, la fel și copiii și au înțeles că sunt serioasă. S-a rugat! E drept, putea mai mult!
După prânz ne-am îndreptat spre clase. Am rămas surprinsă văzând că pe orarul meu aveam prima oră de curs fix cu clasa din care făcea parte Bishop. După ce s-a sunat de ore, m-am îndreptat spre clasă cu gândul să continui ce am început orele trecute cu ei. Așa am și făcut! Deodată, după câteva minute se ridica în clasa o întrebare. Și de la acea întrebare s-a ajuns să îi întreb: “Dar Dumnezeu vă răspunde la rugăciuni?” Se chicoteau și se eschivau. Am înțeles ce înseamnă aceste atitudini. Nu voiam să renunț la această întrebare. Știam că duce spre ceva puternic și de viată. Așa că am început să îi iau pe rând și să îi întreb. Unul câte unul. Fiecare același răspuns “Nu!”.
O fată mai îndrăzneața, Taimi, nerăbdătoare m-a întrebat: “Teacher, dar ție ti-a răspuns?” “Sigur ca da! Și încă de mai multe ori.” Toți și-au arătat pe fețe, și unii și verbal, mirarea. Realizasem că acești copii, din cauza că nu au experiențe personale cu Dumnezeu, Îl tratează cu superficialitate și din această cauză își permit să fie șmecheri în rugăciune și în discuții, iar credința în El să fie aproape inexistentă…. Fiind foarte curioși ce anume mă rugam și la ce rugăciuni mi-a răspuns Dumnezeu, s-a deschis un timp și inimi pentru sămânța care a căzut într-un pământ bun de data aceasta. Slăvit să fie Domnul! Toți erau numai ochi si urechi și sorbeau cuvintele. Au realizat că erau cereri ca și ale lor. Diferența era, că eu am primit răspuns la ele. A fost momentul în care au realizat că Dumnezeu poate să răspundă și la rugăciunile lor, căpătând astfel încredere. Și au mai înțeles ca nu putem veni înaintea Lui oricum, iar credința noastră în El Îl onorează.
Am avut un timp de părtășie în care, prin călăuzirea ajutorului trimis de sus – Duhul Adevărului și Sfânt, copiii, de data aceasta toți și cu inima deschisă, au venit înaintea Lui. Erau liberi în rugăciunile înălțate Tatălui. Erau sincere. Puternice. Adevărate. Cuvântul Domnului a adus libertatea!
Slava Lui! Copiii trebuie călăuziți pe Calea cea adevărata și pe de-asupra trebuie insistat. E nevoie de perseverență continuă. Au nevoie de îndrumători și sprijin.
Lupta se dă pentru sufletele lor. Miza e mai mare decât putem pricepe noi.
Doar cu El și prin El îi putem ajuta și putem birui.
Slăvit să fie Domnul domnilor, cel Viu și Adevărat!