Mărturii din Kalahari

Mărturia Paulei

Africa a fost de mulți ani în inima mea și îmi doream așa mult să ajung acolo. Dumnezeu a deschis toate ușile pentru a ajunge în Namibia și a lucrat extraordinar încă de când eram acasă, arătând-mi că atunci când e timpul potrivit, El se ocupa până în cele mai mici detalii. Prin urmare eram foarte entuziasmată de tot ce va urma și de modul în care El va lucra în continuare.

Prima săptămână în Kalahari, a fost foarte diferită față de ceea ce mă așteptam. Eram dornică să mă implic, să ajut, să pun osul la treabă, însă Domnul voia să se ocupe întâi de mine, de inima mea, de relația noastră. Săptămâna a fost intensă pe partea spirituală și am simțit cum Dumnezeu m-a băgat direct la ”terapie intensivă”, pentru a mă modela. Am intrat direct în prima linie și am experimentat lupte spirituale, lupta în rugăciune, dar mai presus de toate,  prețioasa atingere a Domnului Isus și puterea Numelui Său. În săptămâna respectivă și apoi pe întreg parcursul întregii mele șederi, Dumnezeu mi-a readus aminte și m-a conștientizat și mai puternic de importanța vitală a disciplinelor spirituale în viața creștină.

Săptămâna în Nama Pan, a fost atât de specială, am intrat în contact cu bushmenii și am rămas uimită de bucuria lor autentică, în ciuda sărăciei lucie, de dragostea cu care am fost întâmpinați de copii și de cântecele lor frumoase ce răsunau încă de când ajungeau, până noaptea, târziu, când plecau spre casă. Lupta spirituală a continuat și aici, dar a fost extraordinar să vedem cum Dumnezeu atinge oameni și-i eliberează, cum Isus schimbă vieți și cum Duhul Sfânt se coboară printre bushmeni. În mod special, la întâlnirile de seara de la cort, eram pur și simplu copleșită de modul în care oamenii se rugau și plângeau, chiar cei mici erau atinși și aveau lacrimi pe obraz, prezenta lui Isus era atât de vizibila printre ei. Unii dintre ei se mărturiseau public sau își cereau iertare unii altora. Când printr-un claxon îi chemam pe săteni la masă, copii fugeau strigând de bucurie și cu ochii sclipind la vederea mâncării, stăteau în linie, învățându-ne cât de mulțumitori trebuie să fim Tatălui pentru darurile de mâncare. Fiecare zi venea cu o nouă lecție de învățat și mă simt onorată că am putut trai o săptămână printre ei. Am venit în Africa cu dorința să slujesc, crezând că Africa are nevoie de mine, dar curând mi-am dat seama că eu eram cea care avea nevoie de Africa.

Când m-am întors în bază, am ajutat puțin la clinică, și m-am bucurat de ocazia de a-i cunoaște mai bine pe copiii de la școala, care veneau la noi și astfel începeam să mă atașez de ei.

Încă un lucru ce m-a atins puternic, a fost dragostea celor din bază față de noi, voluntarii noi, de timpul pe care și-l luau să ne ajute spiritual, de muuultele rugăciuni pe care le-au înălțat Tatălui pentru noi și de faptul că stăteau pe genunchi pentru cauzele noastre, până când Isus dădea eliberare. Tot în perioada asta, am învățat câta nevoie de rugăciune au misionarii și ce formă pură de iubire este susținerea în rugăciune. Dăruirea, pasiunea și slujirea celor din Kalahari m-a smerit și mă inspira să-L cunosc și eu mai mult pe Isus, să-L urmez și să-L iubesc cu tot ce sunt.

Odată ce ajungi acolo, Africa va rămâne pentru totdeauna întipărită în inima și totodată a rămas și în mine. Bucuria și zâmbetele lor vor rămânea întipărite pe retina ta, și mulțumirea lor va condamna nemulțumirea nejustificată, cântecele lor pline de viată, în jurul focului, sub cerul liber, te vor transpune instant înapoi în deșertul din Kalahari iar dragostea lui Dumnezeu, manifestată atât de real și profund, prin oameni, experiențe, trăiri, te va amprenta pentru totdeauna. Acestea sunt doar câteva dintre binecuvântările de care vei avea parte, deci de ce să te privezi de așa ceva? Hai în Kalahari și fii la rândul tău o binecuvântare pentru cei de acolo! 😊

 

Paula