Mărturii din Kalahari

Mărturia Mariei

Cu câteva zile în urmă, am fost o echipă în satul Nama. Ne-am dus împreună cu 15 lideri din diferite sate să slujim acolo împreună cu ei. Doresc în câteva rânduri să îmi exprim bucuriile experimentate, care nu le-am rostit, ci le-am păstrat în inima mea.

Dacă anul trecut băștinașii se rugau cu putere, acum se roagă nu numai cu putere, ci rugăciunile lor au ajuns să aibă atâta sinceritate și deschidere înaintea Tatălui, prin felul în care se manifestă. Observi asta imediat când în felul lor de a se ruga și de a se închina. Au ajuns rugăciunile lor în așa fel și de așa durată că trebuie să îi oprești cu un “Amen” , “Aleluia” , “Dankie Jesus”, deoarece ei abia se mai opresc.

Au parte de un mare har. Și este un mai mare har să fiu printre ei și să mă închin împreună cu ei, Creatorului divin. Ne rugam cu ei împreună jumate de oră sau o oră, sau uneori chiar și mai mult, și printre ei se află și copilașii lor. Ei nu obosesc, ci se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, fapt care îmi oferă o bucurie și o pace imensă. Copii se roagă tot asa ca cei mari, adică cu putere, sinceritate, cu toată inima.

Îmi amintesc de un copilaș, la vreo 10 ani, era în cortul mare unde se ținea biserica. Eu eram mai la margine. Mi-am deschis ochii și am aruncat o privire peste toți care erau în cort. Erau lipiți unul de altul, fiindcă erau mulți. Unii pe genunchi, unii în picioare. Femei, bărbați, copii. tineri, bătrâni. Și îmi amintesc că un copil mi-a atras atenția. Stătea aproape în mijlocul cortului, pe genunchi și striga în rugăciunea lui cu lacrimi. Se ruga cu atâta putere și îi curgeau lacrimile în continuu pe obrajii lui. Eram uimită și totodată cercetată de ce vedeam. În altă zi eram la rugăciunea de amiază cu liderii și cu câțiva adolescenți, copii și femei. S-a făcut o rugăciune pentru cei ce se aflau în nevoie. Ei au venit în mijloc și cineva a început o cântare înainte să ne rugăm. Și din nou mi-a atras atenția o persoană. Era un adolescent de vreo 14 ani care era foarte cercetat acolo în mijloc. Își ținea mâinile la ochi și plângea cu suspine. Și atunci din nou am fost mișcată. Îmi amintesc bine cum dintr-o data am simțit fizic o prezență așa de frumoasă a Duhului Sfânt, și mi-a venit și mie să plâng. Mi-a fost dor să simt acea adiere proaspătă. A fost ca și cum am băut un pahar cu apă rece după multă vreme.

Seriile care le petreceam la biserică începeau pe la 7 seara până după miezul nopții. Să te rogi cu atâta har și putere și dragoste pentru Cristos. Ce m-a uimit a fost faptul că unii dintre ei, după o noapte plină se trezeau înainte de ora 7 și îi auzeai cum se roagă și mijlocesc din nou cu putere, în bush sau lângă corturi.

Femeile erau cu copilasi pe spate și îl lăudau pe Domnul iar unele femei și dansau de bucurie pentru Numele Domnului, în căldura aceea. Iar când îi văd cum se închină, îmi spun mie însumi de multe ori că sunt departe de ceea ce ar trebui. Pentru mine e un mare har să fiu printre ei acum, și să am ce învață și eu de la ei.