Mărturii din Kalahari
Mărturia lui AdiÎmi aduc aminte că încă din a doua zi de când am ajuns în bază, a trebuit să pornim pe sate, împreună cu o mică echipă.
Totul a fost atât de nou pentru mine, însă și fascinant. Ce mi-a rămas și acum în inimă, pe lângă hienele și elefanții care dădeau târcoale pe lângă noi în timpul nopții cât am dormit în cort, a fost părtășia cu ceilalți voluntari.
Astfel de momente îmi copleșesc și acum inima, când mă gândesc… mi-e dor de părtășia profundă, ca și cu un frate, pe care am avut-o în miez de noapte la lumina focului, împreună cu fratele meu drag, Florin. Am depănat atâtea experiențe și amintiri împreună, acolo, în jurul focului. Și astfel am început să ne cunoaștem mult mai bine, pe lângă asta, am avut noi experiențe împreună care au făcut o legătură frățească minunată, de care mi-e tare dor!
Mi-e dor de cântările pline de bucurie și pace în tovărășia echipelor alături de care petreceam zile întregi fie în ,,buși”, fie în drum spre sate sau spre bază (unele drumuri au fost atât de lungi, mergând ore întregi, fiind și un frig de-ți înghețau mâinile și picioarele, însă cântările noastre și părtășia în El, ne-au ținut nu numai de cald, dar au țesut în fiecare dintre noi acea legătură a duhului și a păcii, dar și o prietenie care nădăjduim că va rămâne până în ziua aceea…)
Nu mai spun de părtășia cu oamenii de acolo, din sate. Un popor întors la Domnul, în prezența căruia ți se vindeca inima și mintea când ii auzeai cum cânta și Îl laudă pe El. Nici unul nu a plecat dintr-o astfel de părtășii fără să-și fi umplut inima măcar cu un cântec care să-i răsune în urechile minții multe zile după aceea…
Știu că, acolo unde este pace și bucurie, acolo este și Domnul păcii. De aceea cred că oricine ajunge acolo, Îl poate simți mult mai aproape, chiar dacă uneori sunt lupte mai mari. El a luptat, și încă luptă, alături de noi, pe orice câmp de război.
Rămân la aceste cuvinte… ar mai fi muulte de spus, dar cred că pentru o mică mărturie e suficient.