Exemplu: Extras din jurnalul de misiune – Noiembrie 2019

Dec 1, 2019

 

Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru. Astfel ca in noi lucreaza moartea iar in voi viata. Intelegi dragostea doar atunci cand te dai tu cu totul

(extras din jurnalul unei fete din echipa knh)

Am ajuns cu echipa la o margine de sat. Ne-am propus sa le facem mancare. Imi amintesc de o alta zi dintr-un alt sat cand m-a abordat o femeie. Cand am privit-o mai atent am constatat ca ea mesteca nisip. M-a socat. Imi continui treaba, intre timp apar copiii din sat in hainele lor murdare si rupte (de parca n-ar avea parinti, imi zic eu), ca sa aflu ca de fapt aceasta este realitatea. Unii din ei veneau cu unica lor jucarie, o masina facuta din sarma, cu roti din dopuri de la sticle. Erau fericiti, stiau ca le pregatim ceva si lor. Nici macar nu conta ca aveau papucii desperechiati, altii nu aveau incaltaminte deloc. Talpile lor aratau ca si pamantul tare si crapat de la atata seceta. Cand majoritatea nu primesc afectiune de la parinti, ce am eu pentru ei? Observ un baiat de vreo 10 ani care tinea in brate pe fratiorul lui de cateva luni. Cu o mana incerca sa-si continue cumva copilaria, impingand prin nisip masinuta din sarma. Mi-a frant inima, ce copilarie e asta? O fetita vine si se agata de mine si cu mainile si cu picioarele, in disperare. Sta lipita de mine si mi se cuibareste cu privirea pana in suflet. Ii puteam citi in ochi foamea dupa iubire. Se uita tinta in ochii mei de parca ma ruga sa o iubesc. Incerc sa ma joc cumva cu ea si sa o fac pentru un moment sa uite ca nu e iubita, sa o fac sa se bucure de un moment de iubire.

In Rootspos s-au oficiat botezuri, 9 localnici si un voluntar knh. Printre ei era si un orfan. Cand, dupa botez a primit o farfurie de mancare, a gustat doar putin si a dus-o in coliba lui. Cineva l-a intrebat de ce nu mananca. A raspuns ca pastreaza mancarea pentru a doua zi ca sa aiba ce sa dea celor doi frati mai mici. Statea de vorba cu mine si tot alerga, nu intelegeam de ce. Cand l-am intrebat, mi-a raspuns ca nisipul e prea fierbinte si alearga ca sa nu se friga la talpi. Mi-am scos bocancii din picioare si i-am dat lui. As fi vrut sa-i pastrez ca amintire, pentru ca de doi ani ii port. Cata bucurie pentru o pereche de bocanci uzati! Cand mi-au marturisit viata lor nu stiu daca este inima care sa suporte realitatea crunta in care traiesc. Refuzi sa accepti ca cele ce auzi sunt adevarate pentru ca simti ca ti se frange inima. Si ei traiesc ceea ce ne marturisesc iar noi nu putem nici macar accepta ca ar putea exista asa viata.

In Ehagero sunt chemat intr-o familie sa ma rog pentru ei. Cosmaruri. Oamenii din sat imi spun ca toti au cosmaruri, nu numai noaptea cand dorm, ci si ziua cand sunt treji. Ne-am rugat pentru copil si mama lui. Cand m-am uitat prin curte am vazut ceva ca o sanie din lemn, facuta foarte rudimentar din doua bucati de lemn si un postament intre ele, pe care incapeau 4 canistre de apa de 25litri. L-am intrebat ce face cu aceasta sanie. Mi-a spus ca pune doua vaci sa traga sania pe nisip si cu aceasta isi aduce apa de doua ori pe zi, asta insemnand 200 litri, pentru familie si pt vaci. De la el si pana la fantana, pe drumul pe care merg cu masina, sunt 12km. Cred ca pe scurtatura ar putea face vreo 8km. Am fost vineri la Kandu sa ne rugam impreuna cu satul (extras din jurnalul altui voluntar knh). Acolo, liderul bisericii ne-a spus despre fata lui, ca se trezeste noaptea si merge in savana, ca un lunatic, si aceasta de cand a murit mama ei. De multe ori trebuie sa o caute pentru ca este periculos noaptea prin savana. A fost adusa fata (avea o privire pierduta, nu raspundea la intrebari), ne-am rugat pentru ea si cand am fost duminica la biserica am gasit-o sanatoasa, ne zambea.

Azi am fost in satul Perspeka (extras din jurnalul altei fete din echipa knh).Auzisem ca acolo se adunau mai demult toti vrajitorii din zona pentru ritualuri, si ca toti oamenii sunt betivi. Dumnezeu ne-a instiintat despre acest sat ca vrea sa lucreze, dar oamenii erau atat de departe spiritual incat iti era greu sa crezi ca s-ar putea face ceva. Si iata ca am avut privilegiul sa assist la oficierea de botezuri in acest sat. A fost un moment divin. Stand in cerc pe nisipul fierbinte ascult marturia lor din care reiese maretia Domnului care i-a scos din cele mai groaznice robii ale pacatului. Stateam acolo pe nisip si ii ascultam povestind, apoi cu cata pasiune canta, apoi cu cata sinceritate se roaga, ei, niste primitivi, in limba oamenilor din tufisuri, pe care nu o poti intelege, dar Domnul intelege toate limbile pamantului. Azi, dupa 36 de zile de la botez, am mers cu o echipa knh la ei. Am ajuns tarziu, pe intuneric, i-am gasit adunati sub un copac, cantand si rugandu-se in acelasi timp. Pe fața unei adolescente curgeau lacrimi. Simteai inimile flamande si insetate de dragoste, de Dumnezeu. Nu stiu daca am mai auzit pe cineva sa strige cu o asa ardoare si pasiune in rugaciune. Dumnezeu este tot ce au. Aici in pustiul desertului in caldura si frig, in niste cocioabe de colibe, neavand de multe ori nici apa, nici hrana, bolnavi si uitati de lume, acesti sarmani au gasit pe Dumnezeu. As vrea ca si noi, cei din Europa, in atata belsug, sa-L dorim pe Dumnezeu cu atata disperare, cum il cauta acesti oameni ai tufisurilor. Ma smeresc si ma plec inaintea acestui Creator minunat care m-a numit si pe mine, o fiinta atat de slaba si neinsemnata, sa-I slujesc si sa fiu martora a minunilor Sale. Am fost la scoala, am cerut copiilor sa-mi dea cate o scrisoare, ca vreau sa ma rog pentru ei special cat timp vor fi in vacanta. Mai bine nu le ceream scrisori, ce este in inima acestor copii nu poti intelelge, numai daca te contopesti cu inima lor.

‘Vreau sa fiu un baiat cuminte. Poti sa te rogi pentru mine? Domnul sa te binecuvinteze!’

‘Sunt nefericita. Vreau sa-mi deschid inima. Il vreau pe Dumnezeu in inima mea. Vreau sa fac toate lucrurile prin Isus Hristos. Vreau sa iubesc pe altii.’

‘Sunt rea, nu am ascultat-o pe profesoara mea. Acum vreau sa fac toate lucrurile bine. Vreau sa fiu cu familia mea.’

‘Am fost razvratita dar profesoara mea m-a ajutat sa-mi schimb mintea si inima.’

‘Pastor Dinu, rugati-va pentru mine, vreau sa-mi schimb viata si sa traiesc pentru Dumnezeu.’

Liderul unui sat, un tanar casatorit, intampina echipa knh cu tristete. E al doilea copil care ii moare la nastere. Se intreaba si el de ce iar echipa knh nu stie sa-i raspunda. O familie din Europa a venit sa viziteze baza de misiune si pe bushmeni. Au trecut prin cateva sate, nu le vine sa creada ceea ce vad, oameni flamanzi si descurajati. Nu stiu ce impact are mesajul care-l transmit prin jurnale daca cei ce vin aici cu greu accepta ca aceasta este realitatea tribului ‘san’.

Eram in Botswana, intr-o mocirla de elefanti, pana la genunchi, impreuna cu o echipa knh. Cineva ma intreaba: ‘ce inseamna a fi misionar?’  Mi-am continuat lucrul, trebuia sa eliberam cat mai repede izvoarele, de 20 ani oamenii acestia nu au mai avut apa. Am vazut cum oamenii beau apa de o culoare cum e cafeaua, din acelasi loc de unde beau si vacile si elefantii. Ei singuri nu au avut capacitatea sa se uneasca si sa elibereze izvoarele. Chiar de-ar fi avut uneltele noastre, tot nu ar fi reusit sa lucreze cu ele, sunt prea slabiti acesti oameni ca sa poata face effort mai mare. Caldura ne topea, nu mai aveam putere nici sa mancam, beam niste apa fierbinte si ma gandeam ca poate acum la noi in tara este frig si apa este rece. Ma uitam la echipa knh cum dormea pe o stanca la vreo 50m de izvoare, niste tineri epuizati (oare ce ii tine pe ei aici?), ma gandeam la familiile lor (oare stiu ei unde le sunt copiii acum?), ma uitam la elefanti si la vite cum vin sa bea apa, incerc sa derulez anii de slujire de aici din Africa impreuna cu familia mea (o vad pe Rebeca, fata mea cea mai mare, care noapte de noapte se culca pe la 2-3, pe Corina care imi spune ca i se deregleaza vederea de la oboseala, pe Ramona care este cea mai puternica dar a cazut si ea epuizata, pe Ema care e prea fragila pentru acest deșert, pe Simon care ar vrea sa vada cum mai este iarba verde acasa, pe Rahela-9ani, care imi spune ca ea nu mai e copil, că e matură), incerc sa mi-i amintesc pe toti cei ce slujesc aici, cei ce au slujit, incerc sa-mi aduc aminte de scanteia din ochii tuturor (dar de prea multe ori am vazut aceasta scanteie in dosul multor lacrimi), incerc sa derulez toate provocarile, toata slujirea din toate departamentele, incerc sa mi-i amintesc pe bushmeni in toate satele lor, viata lor, ochii lor, incerc sa ii adun in inima mea pe toti copiii (si incerc sa visez macar ca ii invat cum sa zambeasca, as vrea sa-i imbratisez pe toti si sa uite pentru o clipa ca nu trebuie sa mai fie tristi), ma gandesc la cat de mult mai este din lucrare…, si incerc sa dau un raspuns. Ma gandesc ca in cateva zile vom ajunge in Romania (trebuie sa fac ceva operatii chirurgicale), va trebui sa vorbesc cu oamenii, sa le zambesc, va trebui sa raspund la multe intrebari, va trebui sa merg pe la biserici sa le multumesc pentru sustinere, unii isi vor dori sa vina si ei in Africa si vor sa stie cate mai multe lucruri, va trebui sa le spun cum este slujirea, va trebui sa le spun ce inseamna a fi misionar… iar eu inca nu stiu raspunsul, sau nu stiu cum sa raspund. Din respect pentru toti voi cauta sa fiu cat mai cooperant, dar de fapt realitatea este ca eu tot aici sunt, in Africa. As putea incerca totusi sa dau o fărâmă din raspuns, poate altii vor fi in masura sa dea un raspuns mai clar. A fi misionar inseamna ca, din dragoste pentru Domnul si pentru oameni, alegi sa porti in fiinta ta omorarea Domnului Isus (alegi sa se petreaca această moarte in trupul, sufletul si duhul tău, prin sacrificiul slujirii), pentru ca cei carora le slujesti sa primeasca viata Domnului Isus in fiinta lor. Nu stiu cum, nu stiu de unde, am mai cumparat un container de porumb, 30tone. Ne mai alinăm si noi durerea cumva, stiind ca acest porumb va aduce multa bucurie in 60sate. S-a mai finalizat un an scolar. Cu atatea pericole din savana, cu atatea boli si saracie, toti copiii au finalizat anul, intregi si sanatosi. Câtă dragoste am vazut in profesori, câte rugaciuni, cât efort, pentru ca la sfarsit de an copiii să planga dupa profesori. Incercam un tip de case pentru bushmeni la un pret mult mai ieftin, aprox 500 euro. Deja una este gata, dureaza doar doua zile. Tot in acest timp pregatim materiale sa facem constructii de biserici pe sate, care sa-i protejeze atat de soare cat si de ploi. Totusi apa este problema majora aici. Masinile noastre aprovizioneaza cu apa multe sate.

Perspeka, satul vrajitorilor, are acum biserica pentru ca in 2018, tot anul, echipa knh a aprovizionat satul cu apa (si de fiecare data si cu cate un mesaj biblic). Ma suna cei din Philipine si imi spun ca aceeasi problema au si ei: apa. Le trebuie o instalatie de filtrare pentru ca apa este foarte murdara si produce multe boli.

Soli Deo Gloria!