Dumnezeu te va purta pe brațe!

Am stat un an de zile în Kalahari și adevărul este că tot efortul depus în această perioadă se poate asemăna cu un strop în ocean. Localnicii, deși săraci, sunt mai mulțumitori decât am putea fi noi, care suntem înconjurați de confort. Am crezut că mă duc să ajut pe alții dar am văzut că eu sunt cel care are nevoie de ajutor. Am văzut cât de neputincios sunt… și în general omul. Dacă inima oamenilor este atinsă, nu este din cauza puterii celui care spune Vestea Bună ci sunt atinși din pricina puterii pe care Adevărul o poartă. Mă bucur că am putut face parte din această misiune, am întâlnit voluntari de vârsta mea sau chiar mai tineri care m-au învățat ce înseamnă iubirea aproapelui. Am trecut prin multe vremuri grele alături de ei și acest lucru nu a făcut decât să strângă legătura între noi și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți voluntarii dedicați care au fost trimiși care au o inimă mare, o prezență plăcută și o atitudine potrivită.
Am învățat cum Dumnezeu poartă de grijă, m-a ținut sub brațul Său precum găina își protejează puii. Nu m-a dezamăgit niciodată, ba chiar dimpotrivă, prin toate perioadele grele nu a făcut decât să îmi crească credința în El. Cred că El poate face orice acum și nu îi mai pot pune limite la ceea ce poate sau nu să facă. Întreg universul este a Lui, el este Stăpânul tuturor!
Donații școala KNH
Nu toată lumea este chemată la acest tip de jug și nici nu trebuie, dar îmi doresc ca cei care sunt chemați să citească mesajul meu, să se îmbărbăteze și să treaca la fapte.
Poate simți chemarea dar îți este frică, ai multe gânduri de îndoială, cei apropiați te descurajează și pur și simplu nu ai curajul să faci acest pas.
Biblia spune în Luca 14:26-27 “Dacă vine cineva la mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe soție și pe copii și pe frați și pe surori, da, și propria sa viață de asemenea, nu poate fi discipolul meu. Și oricine nu își poartă crucea și nu vine după mine, nu poate fi discipolul meu.”
Mesajul acesta vine ca să sublinieze că nimic și nimeni nu este mai important decât Marele Dumnezeu.
Până când ai sa-I neglijezi chemarea? Crezi că familia, prietenii sau chiar tu însăți ești mai important decât El? Noi muritorii să avem ultimul cuvânt sau Creatorul are ultimul cuvânt? Acesta este un mesaj care spune că creștinismul este totul sau nimic. Ori îl vrei pe Dumnezeu ori vrei lumea!
Cât va mai dura până când lăsăm lumea cu toate iluziile sale și când vom alege să ascultăm de vocea Domnului? Nevoie este de lucrători, să nu crezi pentru o clipă că ar fi prea mulți oameni care se avântă așa departe în necunoscut de dragul numelui Său… sunt prea puțini chiar!
Vrei să fii și tu unul dintre ei? Va trebui sa plătești un preț, dar nu este om care să fi făcut asta și să spună că nu s-a meritat.
Dumnezeu te va purta pe brațe dar întrebarea este dacă ai încredere în El că o va face. El te va susține, problema este dacă ai tu încredere în El că o va face!
El va fi acolo!
Tu?

Paul Nicolaescu