Salut! Vrei să știi cu ce ne ocupăm?

 

Activitatea noastră principală se desfășoară în deșertul Kalahari, Namibia, încă din 2009. Aici venim în ajutorul tribului San, cunoscuți și ca boshimani, cea mai marginalizată categorie socială din țară. Trăind zilnic în mijlocul acestor oameni am ajuns să înțelegem problemele cu care se confruntă și astfel putem veni în întâmpinarea nevoilor și dificultăților ce le transformă supraviețuirea într-o adevărată luptă pe viață și pe moarte.

Hrană pentru cei flămânzi

Isus i-a răspuns: „Este scris: ‘Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.‘” (Luca 4:4 VDC)

Apă pentru cei însetați

Iată, voi face ceva nou și-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoașteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie și râuri în locuri secetoase. (Isaia 43:19)

Colibe pentru cei fără adăpost

Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește. (Psalmul 127:1)
logo

Educație

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze,
și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbe 22:6)

Asistență medicală

El îţi iartă toate fărădelegile tale,
El îţi vindecă toate bolile tale (Psalmul 103:3)

Îmbrăcăminte și încălțăminte

Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: (…) ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’ (…). Tatăl vostru cel ceresc știe că aveţi trebuinţă de ele. (Matei 6:31-32)

nu toți eroii poartă pelerină!

sate în care ne implicăm activ

copii au acces la educație

ani de implicare activă

Întrebări adresate frecvent

Cum pot să ajut?

Daca iți dorești să ajuți fie de acasă, fie din inima organizației în Namibia, dar nu ești sigur cu ce ai putea fi de folos, te rugam sa verifici cu încredere pagina despre voluntariat. Acolo vei găsi la zi principalele nevoi unde este nevoie de implicarea activă a celor dornici să pună osul la treabă. Dacă iți dorești să susții financiar școala, orfanii sau orice alt proiect derulat în cadrul KNH, te rugăm să verifici pagina pentru donații. Acolo ai posibilitatea să donezi direct de pe site exact pentru proiectul pe care dorești să îl finanțezi. Vă asigurăm că tranzacția este securizată. De asemenea, veți găsi informațiile legate de conturile bancare ale organizației în cazul în care doriți să apelați la forma clasică de transfer bancar. 

Cum pot trimite haine sau diverse ajutoare?

Periodic, se organizeaza strângeri de ajutoare în România, Austria, Italia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Când se vor organiza asemenea evenimente, vom scrie un anunț, care va fi vizibil în prima secțiune a paginii principale, și pe rețelele de socializare. Dacă doriți să ajutați în felul acesta și nu sunteți sigur ce ar fi cel mai potrivit de donat vă rugăm să țineți cont că în primul rând toate aceste bunuri vor fi transportate într-un container pe mare, iar acesta va ajunge la destinație în câteva luni de zile. Nevoile urgente și ce altceva mai puteți trimite veți găsi în anunțul dedicat strângerii de ajutoare. Dacă mai aveți nelămuriri, contactați-ne cu încredere. Pe pagina de contact găsiți datele noastre.

Ce reprezintă proiectele?

Activitatea voluntarilor Kalahari New Hope se desfășoară în diverse domenii și ramuri. Pentru o mai bună organizare am clasificat și împărțit pe “proiecte” eforturile depuse în direcțiile specifice.

Proiectele umanitare vin în întampinarea nevoilor și lipsurilor băștinașilor. Aici se încadrează orice formă de ajutorare a boshimanilor. 

Proiectele spirituale au în vedere vestirea Evangheliei, școala biblică, organizarea de biserici și alte activități specific creștine. 

Proiectele administrative sunt de fapt proiectele interne fără de care organizația în sine nu și-ar putea desfășura activitatea.

Înscrie-te pentru a primi emailuri de informare periodice

[caldera_form id=”CF6014e726496d9″]