Despre casa pământească a cortului nostru trupesc! (partea 2)

Istoria omenirii începe cu un cort trupesc şi se va finaliza cu o clădire veşnică!

                                                          – partea II –

Continuăm să ne gândim la natura trecătoare a vieții umane şi în cazul de faţă fiind asociată cu un cort și la realitatea eternă (“clădire veşnică”) care ne așteaptă pe toţi cei care credem în Isus Hristos ca şi Domn al vieţilor noastre. Această idee este în strânsă legătură cu alte pasaje biblice, cum ar fi Filipeni 3:20-21 – unde se vorbește despre transformarea trupurilor noastre smerite în trupuri glorificate, asemenea trupului lui Hristos sau 1 Corinteni 15:42-44 – unde Pavel descrie învierea trupurilor într-o stare spirituală, neperisabilă. În esență, acest contrast între cortul trupesc și clădirea veșnică subliniază speranța creștină: viața pământească este temporară, dar Dumnezeu pregătește ceva mult mai bun și etern pentru toţi cei care cred în El. Dacă trupul este doar un cort trecător, Dumnezeu ne promite un loc stabil și veșnic, iar viața veșnică este realitatea finală, aceasta ar trebui să ne schimbe felul în care trăim:

👉 Ne concentrăm pe lucrurile veșnice – Coloseni 3:2: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.”
👉 Nu ne temem de moarte – Filipeni 1:21: „Pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig.”
👉 Trăim în ascultare de Dumnezeu – 2 Petru 3:11-12: „Dacă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă?”

Până ajungem la casa noastră veşnică, prin multe mai are de trecut cortul nostru pământesc! Mai jos avem câteva relatări din partea lui Mama Nely, cu privire la experienţa dormitului în cort pe satele din Bushmanland.

      “Dormitul în cort este subiectul provocator pentru această relatare. Este un lux, gândindu-mă la Fiul omului care nu avea unde să își plece capul. Mai puțin atunci când ai ghinionul să îți vezi cortul prăbușit sub o creangă sănătoasă, ruptă dintr-un Acacia, în urma unei furtuni zdravene, așa cum s-a întâmplat la finele anului 2010 pe când începea sezonul ploios.

      Pe atunci nu aveam alte corturi așa că l-am reconstituit cât am putut de bine. O proptă de metal pe mijloc și o alta la intrare. Era ca și nou! Am avut binecuvântarea unui sezon ploios minunat, ploua în fiecare noapte și așa a ținut timp de vreo 4-5 luni de zile. Aveam impresia că dorm într-o peșteră. Condensul și calitatea scăzută a prelatei făcea ca pelicula apei să se prelingă pe dinăuntru încetișor. Îmi trăgeam salteaua mai aproape de propta de metal având grijă să nu se prăbușească, apoi mă ghemuiam puțin să nu simt partea udă a pernei și capătul de jos al saltelei. Zorii dimineții erau brăzdați de razele soarelui și așa puteam să îmi pun ca boșimanii de altfel toate lucrurile pe sârmă să se usuce, împreună cu hainele din valiza mică care îmi ținea loc de dulap pe vremea aceea. Încă o dată, ghinion: o bluză roșie printre celelalte s-a decolorat, schimbându-mi culorile garderobei. Un boșiman, replică într-o dimineață: “am dormit ca şi o broască în apă!” De data aceasta îl înțelegeam perfect, dar Slavă Domnului pentru ploaia care aici este o minune, după o așteptare lungă de vreo 7-8 luni de secetă anuală.

     Venise iarna și tocmai se defectase fermoarul cortului. Dormeam pe  o saltea gonflabilă primită. Îngheța mereu noaptea, la fel şi aerul din saltea, mă răsuceam când pe o parte când pe alta, încercând să îmi găsesc o poziție mai călduroasă, gândindu-ma la sărmanii bosimani care dormeau pe nisip peste niște ţoale uzate, acoperiți sărăcăcios. Oare cum am să-i pot ajuta pe acești sărmani? Nu am nici măcar o pătură să le ofer! Mă gândeam profund în prima iarnă pe când cortul era pe post de dormitor. Și așa cum se petrec pe la noi multe surprize mai plăcute sau neplăcute, într-o seară pe când să mă bag în pat, văd o umflătură mișcătoare sub plapumă. Cu emoțiile de rigoare, ridic brusc plapuma: ce să vezi?! Luna, cățelușa cea fidelă și-a încercat norocul dar i-a fost în zadar, trebuia să îmi cedeze locul! Mai apoi prin harul Domnului primisem un cort cu confort sporit unde mi-am pus un pat.

      “Nu-s sănătoase deloc saltelele astea!” zise soțul meu într-o seară! Doar ce le primisem la plecarea unor voluntari acasă, eu eram foarte mulțumitoare, dar Domnul e foarte Scump și ne mai dă lecții din când în când și așa s-a întâmplat că zilele următoare soțul meu însoțit de un tânăr voluntar cu o dorință fierbinte să le vorbească băstinaşilor despre Domnul, au luat-o agale spre prima localitate aflată la 20 km (satul K). Aveau la ei doar niște bomboane pentru copii, dar după vreo trei ore de mers pe jos puterile le slăbeau și li s-a făcut foame, așa că au început să savureze câteva bomboane care le-au mai dat puțină energie să poată ajunge la destinație. Apunea soarele. În mod normal, în anotimpul de iarnă la ora șase seara este deja întuneric. Fericiți de sosirea lor, băștinașii le-au oferit o colibă mai luxoasă: un acoperiș de paie, învelită cu o pânză ce-i folosită să producă umbră ținând locul pereților, dar înăuntru: surpriză! O ramă de lemn a unui pat. Fiindcă se lăsa întunericul, în grabă și-au strâns niște crengi cam jilave de primprejurul colibei, aprinzându-și un foc mic chiar înăuntru colibei. Frigul se întețise cumplit. Îmbrăcați sumar, fără sac de dormit, s-au ghemuit pe rama de la pat lipindu-și spatele unul de celălalt sperând să se mai încălzească puțin. Vreascurile cam verzi sâsâiau așa că focul lăsa de dorit. O noapte de coșmar, parcă interminabilă! Niciodată nu au mai fost așteptate cu atâta nerăbdare zorii zilei! Un test de supraviețuire! Doar după apa înghețată dintr-un bidon de plastic puteai să aproximezi cât de scăzută a fost temperatura. Flămânzi și smeriți de-a binelea, s-au reîntors înapoi a doua zi pe la ora 11:00, povestindu-ne în întregime peripeția. “Mă simt ca un rege!” afirmă puțin mai târziu soțul meu, stând întins pe saltelele de camping din cortul nostru! Tocmai absolvise cam dur examenul lecției cu titlul: Secretul mulțumirii, pe care nu o să îl uite niciodată!

      “Cine are o inimă mulțumitoare are un ospăț necurmat.” O inimă mulțumitoare nu e deranjată nici de un șarpe strecurat clandestin în cort, nici de alții care câteodată își făceau traseul pe sub cortul nostru sau de vreun șoricel nărăvaș greșindu-și adresa, ori vreun scorpion sau gândac supraponderal rătăcit prin cortul nostru. Vecinele şopârle sunt inofensive, mici târâtoare de companie care fac parte din peisaj la fel şi păianjenii fiind cei mai inocenți care erau omorâți rapid.

Domnul nostru Scump şi Sfânt a lăsat Splendoarea cerească ca să se nască într-un grajd, smerindu-se la cele mai umilitoare condiții de viață, gândindu-se la acești micuți frați ai Lui, plănuind să îi ridice din gunoi ca să îi facă să șadă cu cei mari, cu mai marii poporului Său. Binecuvântat și lăudat să fie Numele Domnului în veci de veci!”

     “El ridică pe sărac din țărână, înalță pe cel lipsit din gunoi, ca să-i facă să șadă împreună cu cei mari: cu mai-marii poporului Său.” Psalmul 113:7,8