Când așteptarea lucrează răbdarea!
După o perioadă lungă în care containarele au fost blocate în port, Domnul a făcut minunea mult așteptată și ele au ajuns în bază.
Am așteptat sosirea lor cu bucurie dar și cu o oarecare ‘strangere de inimă’ gândindu-ne la numărul mic de persoane care urma să îl descărcăm (5 fete și 3 băieți). Deși am fost storși de toate puterile după ce am terminat de descărcat containerul, cred că fiecare ne-am putut bucura gândindu-ne la fericirea pe care o vor produce aceste bunuri ajunse în inima acestui popor lipsit și amărât. Dumnezeu a făcut în asa fel încât, aceste containare să ajungă exact la timp, atunci când resursele pe care le aveam în bază erau spre epuizare.
În timp ce scriu… mă gândesc la satele în care nu s-a ajuns cu proiectul cu haine din cauza lipsei lor (în luna ianuarie s-au împărțit haine în 40 de sate, dar acestea nu au mai fost suficiente și pentru oamenii care așteptau din încă 20 de sate), dar acum pot vizualiza bucuria de pe fețele lor, cântarile înălțate, rugăciunile cu patos de mulțumire către Dumnezeul care nu i-a uitat, pe care aceste haine le-o va produce acestor oameni care au parte doar de un rând de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Acum când este atât de frig aici (azi noapte a înghețat apa), un rând de haine v-a fi cu siguranță o mare binecuvantare pentru ei.
Mi-aș dori să puteți înțelege ce mare binecuvantare sunt aceste containare pline de haine, alimente, dulceață, conserve și să puteți vedea bucuria produsă de lucrurile donate.
Adevărul este că noi am uitat să ne bucurăm de o haină, de un borcan de gem sau de o bomboană. Ar trebui să învățăm din nou să ne bucurăm chiar de lucrurile ‘normale’. Alții nici nu îndrăznesc să viseze la lucrurile care pentru noi au devenit o normalitate.
Dacă am învăța să ne bucurăm de lucrurile mici și să fim mai mulțumitori, zilele noastre ar fi mult mai senine, am fi într-un ‘ospăț necurmat’ cum spune Scriptura, dar fa-că Domnul să ne ajute să avem o inimă mulțumitoare mereu.
Pe această cale vrem să mulțumim și celor care s-au implicat pentru ca aceste două containare din România să ajungă la noi. Mulțumim celor care au petrecut ore întregi lângă ceaunele cu dulceață, celor care și-au rupt din timpul lor pentru a sorta hainele, astfel ușurându-ne nouă din muncă, celor care au donat dar și celor care s-au rugat.
Fie ca binecuvântările Domnului să fie revărsate peste voi toți.
Amin
Amalia Niță, misionar KNH