După câțiva ani de osteneală în ogorul Domnului era timpul ca liderii localnici să-și vadă roada scumpă plătită la Golgota de Domnul Isus, cu propriul Său sânge.
Totodată și rodul eforturilor lor: drumuri lungi în căldurile toride ale verii din deșertul namibian; ploile, care sunt de dorit, dar nu atunci când ești în misiune și ai ca locuință un singur cort și o bucătărie în aer liber iar din cauza ploilor reci ai vrea să bei un ceai dar nu îl poți face fiindcă lemnele pentru foc sunt ude iar afară plouă; posturile nelipsite din timpul pregătirilor de la școlile biblice cât și în timpul misiunilor, atacurile demonice care le pândesc soțiile și copiii când sunt plecați în slujire pentru a le spună altora despre mântuirea prin jertfa lui Hristos sau atunci când primesc mărturisirile localnicilor și se roagă pentru eliberarea lor de diferite dependențe cum ar fi: vrăjitoria, drogurile, alcoolul, imoralitatea, etc., miile de ore de rugăciune și mijlocire pentru intervenția divină, a salvării acestui popor din pedeapsa veșnică. Adesea mergând în satele lor, fiindcă îi găsesc pe oameni fără mâncare, și-o împart pe cea primită de la noi cu localnicii și apoi ei rabdă foamea până la întoarcerea lor acasă. În alte rânduri rămânând și fără apă, se văd nevoiți să ne contacteze pe noi să aducem apă întregului sat. Este greu dar ei nu se plâng niciodată. Acest tablou pare rupt din epistolele lui Pavel, dar este ceva real, liderii spirituali din bushmenland fiind protagoniștii unei epistole veșnice.

Cu câteva zile în urmă, am fost o echipă în satul Nama. Ne-am dus împreună cu 15 lideri din diferite sate să slujim acolo împreună cu ei. Doresc în câteva rânduri să îmi exprim bucuriile experimentate, care nu le-am rostit, ci le-am păstrat în inima mea.
Dacă anul trecut băștinașii se rugau cu putere, acum se roagă nu numai cu putere, ci rugăciunile lor au ajuns să aibă atâta sinceritate și deschidere înaintea Tatălui, prin felul în care se manifestă. Observi asta imediat când în felul lor de a se ruga și de a se închina. Au ajuns rugăciunile lor în așa fel și de așa durată că trebuie să îi oprești cu un „Amen” , „Aleluia” , „Dankie Jesus”, deoarece ei abia se mai opresc.

În urmă cu vreo șapte ani Domnul mi-a făcut una din cele mai frumoase chemări din viață, chemarea de a sluji în Africa.
Pe atunci, printre planurile mele de viitor era dorința de a pleca în străinătate și de a-mi construi un viitor pe acest pământ. Dar îi mulțumesc Domnului că El a ales altceva pentru viața mea și mi-a dat putere să Îi urmez chemarea.