Totuşi Dumnezeu în bunătatea Lui mi-a adus o altă confirmare  în Aeroport când eram în Budapesta, dar bineînţeles că până să văd minunea a venit testul credinţei. Eram cu echipa în aeroport, toţi ceilalţi au primit validarea biletului până în Windhoek şi doar eu nu am primit confirmarea din cauza unor detalii legate de zbor şi din cauza aceasta aveam nevoie şi de viză acum. Luând și tratament pentru anxietate, mă străduiam să nu fac un atac de panică, dar am început să plâng fără să mă pot abține. M-am dus la baie și mi-am acoperit capul cu două bucăți de hârtie igienică având credința că Dumnezeu mă ascultă cu capul acoperit și am făcut o rugăciune scurtă: „Doamne, știu că sunt o păcătoasă, dar te rog ajută-mă să pot să zbor dacă este voia Ta!” Am ieșit din baie hotărâtă să mai încerc încă o dată la un alt ghişeu dar şi acolo am primit acelaşi răspuns negativ. În momentele acelea de tensiune, mă gândeam că poate nu îi voia Lui Dummnezeu să merg și poate că m-am înșelat cu privire la aceasta, dar aproape de mine era răspunsul. O stewardesă văzând agitația creată, a întrebat care este problema şi după câteva investigaţii am avut bilet. A fost o minune! Nu pot să explic ce bucurie mi-a inundat inima. Am primit confirmarea că Dumnezeu este cu mine și că e voia Lui să plec în Africa. A fost primul zbor cu avionul, dar datorită faptului că inima mea era plină de bucurie şi încredere în Dumnezeu, nu mi-a fost frică deloc, nu am avut niciun atac de panică, ba incă iubesc decolarea!

Când am ajuns în bază, ni s-a spus să ne rugăm câte o oră pe zi pentru echipa care era plecată într-un sat neevanghelizat încă. După ce s-au întors, împreună cu o fată din bază pregăteam cutia de alimente pentru o altă plecare în misiunea de pe sate. Am luat niște cuțite să le spăl și dintr-o dată mi-au venit niște gânduri ciudate: „i-a cuțitul și împunge-o pe la spate”,  m-am speriat și apoi mi-a venit alt gand: „dacă ar ști fata asta ce gânduri ai și ce rea ești…” Cumva am știut că este vocea celui rău, dar așa am fost de suparată pentru că nu știam pe unde au avut acces aceste gânduri în mintea mea şi niciodată nu mi s-a mai întamplat așa ceva. În ziua aceea am stat de vorbă cu mama Neli și i-am povestit ce mi s-a întâmplat. Mi-a spus că aceste gânduri au venit din cauza faptului că m-am rugat pentru un sat neevanghelizat unde se aflau duhuri de crimă şi am intrat într-o luptă spirituală fără să fiu pregătită.

După prima săptămână în Kalahari, într-o seară la devoțional s-a vorbit despre hotărâri noi şi în seara aceea am decis să arunc tratamentul pentru anxietate şi atacuri de panică pe care îl luam de aproape un an de zile. Nu a fost o decizie ușoară, dar Dumnezeu m-a ajutat! A doua zi am aruncat medicamentele la cel mai îndepărtat tomberon din bază. Chiar din ziua aceea am început să intru în sevraj, să am stări de amețeli puternice, tulburare în gândire aşa că am început să mă rog mai mult. Am avut susținere în rugăciune din partea voluntarilor şi m-am simțit mai bine.

Primul contact cu copiii bușhmeni mi-a umplut inima de căldură, şi de iubire. Alergam după ei să-i țin în brațe, iar ei fugeau de mine pentru că li se părea prea amuzant gestul meu. Kalahari New Hope a fost o experiență care m-a ajutat să înţeleg lupta spirituală şi să dezvolt o viaţă de rugăciune. În ultimele săptămâni petrecute în bază, am ajuns să mă pot ruga chiar şi 1h30min/zi ceea ce acasă în România mi se părea enorm de mult. Am rămas plăcut impresionată şi m-am îndrăgostit de simplitatea Bisericilor de sub copac, în nisip, în jurul focului, dar cu rugăciuni şi multe cântări fierbinți, unde îl simțeai pe Dumnezeu.