Mi-am dorit să ajung în Kalahari. Pentru că auzisem că acolo se întâmplă minuni, pentru că voiam să experimentez o viață cu mai mult sens şi pentru că voiam să mă desprind puțin de realitatea mea.
M-am simțit acolo ca şi cum aş fi trăit în comunitatea Bisericii Primare, prin faptul că aveam totul la comun şi eram în multe momente ale zilei împreună cu voluntarii, iar timpul de părtăşie care era în fiecare seară în bază, era atât de fain!
Dar momentele mele preferate din cele trei săptămâni petrecute în Kalahari, au fost serile în care mergeam în sate pentru a participa la timpul de Biserică. Deşi nu înțelegeam nimic din ceea ce se predica de multe ori, pentru că nu vorbeau în engleză, m-am bucurat să mă pot ruga şi să cânt împreună cu baştinaşii, mai ales pentru faptul că ei erau mereu plini de bucurie şi cântau chiar şi pe drumul dintre sate în timp ce erau transportați spre Biserică.
Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că bushmenii sunt foarte binecuvântați, pentru că sunt iubiți de El şi pentru că, deşi nu li se întrevede un viitor strălucit din punct de vedere omenesc şi duc o viață grea în ceea ce priveşte resursele, pot avea parte de bucuria de a-l cunoaşte pe El şi de a duce o viață simplă în care au timp pentru Dumnezeu, familie şi comunitate.
Rebeca Vereș
